Olaf Scholz spune că a discutat cu Putin "pe un ton prietenesc" chiar și după invazie

Data actualizării: Data publicării:
Vlladimir Putin și Olaf Scholz
Vladimir Putin și Olaf Scholz. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz afirmă că, chiar după invazia Rusiei în Ucraina, convorbirile sale telefonice cu preşedintele rus Vladimir Putin s-au purtat "întotdeauna pe un ton prietenesc".

În cadrul rubricii "Interviul săptămânii" de la postul public de radio Deutschlandfunk, care potrivit Reuters urmează să fie difuzată duminică, Scholz a arătat că dialogurile sale cu Putin au fost amicale inclusiv când punctele lor de vedere erau "foarte, foarte diferite".

Şeful guvernului de la Berlin a arătat că în convorbirile recente a observat "clar o evoluţie" din partea liderului de la Kremlin, însă nu o schimbare de mare anvergură, scrie Agerpres.

Scholz a discutat telefonic cu Putin marţi, pentru prima oară după câteva luni. Potrivit Berlinului, convorbirea a durat 90 de minute, iar cancelarul a insistat că trebuie găsită cât mai rapid o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina.

El a afirmat că ar trebui incluse încetarea focului, retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Guvernul german face multe pentru înarmarea Ucrainei, a mai declarat Scholz în interviu, susţinând că tocmai armele furnizate de Germania au fost cele care "au avut efect şi au făcut posibile succesele, succesele actuale înregistrate de Ucraina". De aceea "are sens pentru noi să continuăm acolo", a adăugat el. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri