Olanda se pregătește de un posibil război: „Oamenii ştiu dinainte ce să facă în primele 72 de ore. Se simt mai în siguranţă”

Data publicării:
Olanda armată
Foto: Profimedia

Cetăţenii olandezi vor primi începând de săptămâna viitoare o broşură oficială cu instrucţiuni despre cum să facă faţă primelor 72 de ore ale unei crize grave, de la atacuri cibernetice şi pene de curent până la inundaţii sau un potenţial conflict armat, relatează marţi agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Broşura, denumită „Pregăteşte-te pentru o situaţie de urgenţă!”, are 33 de pagini şi va fi distribuită între 25 noiembrie şi 10 ianuarie, în cadrul unei campanii care îşi propune să sporească pregătirea populaţiei în Olanda (Ţările de Jos), o ţară despre care unii experţi în securitate afirmă că este „extrem de vulnerabilă” în cazul unor scenarii extreme, a anunţat guvernul interimar olandez la postul public NOS.

Documentul include sfaturi practice de urmat pentru ca cetăţenii să se poată descurca pe cont propriu în primele zile după o catastrofă, când autorităţile nu vor putea oferi asistenţă imediată întregii populaţii.

Iniţiativa răspunde unei dezbateri tot mai prezente în cadrul NATO şi are în vedere avertismentul secretarului general al Alianţei, Mark Rutte, care a susţinut că este necesar „să ne pregătim mental pentru război” în faţa ameninţării ruseşti.

Guvernul olandez a aprobat acest mesaj şi l-a extins pentru a include şi alte riscuri, precum pandemiile şi defecţiunile masive ale infrastructurii digitale, dar şi inundaţiile, ţinând cont de particularitatea geografică a Olandei, ţară ce are o parte din teritoriu sub nivelul mării.

Conţinutul broşurii include scenarii precum un atac cibernetic care lasă ţara fără electricitate, imposibilitatea comunicării cu membrii familiei, supermarketuri goale, benzinării închise şi incertitudine asupra disponibilităţii apei potabile.

Obiectivul urmărit, susţine ministrul interimar al apărării, Ruben Brekelmans, „nu este de a genera frică”, ci de a creşte rezilienţa cetăţenilor, întrucât, „dacă oamenii ştiu dinainte ce să facă în primele 72 de ore, se simt mai în siguranţă şi sunt mai bine pregătiţi”.

Cetăţenii olandezi sunt astfel sfătuiţi să aibă pregătit un kit de urgenţă cu copii ale documentelor de identitate, o hartă a cartierului lor, rezerve de apă şi alimente neperisabile, un aparat de radio cu baterii şi un fluier pentru a alerta echipele de salvare.

Ei sunt de asemenea îndemnaţi să-şi planifice dinainte unele acţiuni, cum ar fi de exemplu cine va lua copiii de la şcoală dacă este oprită comunicarea digitală sau cum să ajute vecinii cu mobilitate redusă şi ce trebuie făcut dacă transportul public este perturbat.

Ministrul olandez al apărării a insistat că, în cazul unui dezastru major, „niciun guvern nu poate ajuta pe toată lumea”, şi a avertizat că armata olandeză ar putea aloca mai multe resurse Europei de Est în anii următori, ceea ce ar putea creşte nevoia ca populaţia olandeză să acţioneze autonom în cazul unei crize.

O societate pregătită, mai justifică acelaşi ministru iniţiativa distribuirii broşurii, are şi un efect de descurajare, întrucât, „dacă un adversar ştie că un atac nu ne va destabiliza, îşi va da seama că nu mai are sens să încerce”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu tichetele de energie pe care nu le folosești. Când expiră drepturile de plată
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Contabil a arătat în instanță că o pensie a fost greșit calculată de Casa de Pensii. Pensionarul, despăgubit
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...