OMS avertizează: Planeta duce lipsă de șase milioane de asistenți medicali

Medical team stacking hands
Foto: Getty Images

În plină pandemiei COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că planeta duce lipsă de aproape 6 milioane de profesionişti în domeniul asistenţei medicale, transmite AFP, citată de Agerpres.

Într-un raport privind situaţia ofertei de asistenţă medicală pe plan mondial, agenţia ONU, campania internaţională Nursing Now şi Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) evidenţiază rolul crucial al asistenţilor medicali profesioniştilor care reprezintă mai mult de jumătate din personalul medical.

"Asistentele sunt coloana vertebrală a sistemelor de sănătate", se arată într-un comunicat al directorului general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

"Astăzi multe asistente sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19", a amintit oficialul OMS.

Conform acestui raport, puţin sub 28 de milioane de asistenţi medicali profesionişti îşi practică meseria în întreaga lume. Între 2014 şi 2018, numărul acestora a crescut cu 4.7 milioane, dar "rămâne un deficit de 5.9 milioane de asistenţi medicali", penuria cea mai importantă înregistrându-se în cele mai sărace ţări din Africa, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi America de Sud.

Cele trei organizaţii cheamă statele să identifice cele mai urgente nevoi şi să acorde prioritate investiţiilor în formare, ocuparea forţei de muncă şi orientare profesională.

Şeful ICN Howard Catton menţionează că procentul de infectare, erorile medicale şi rata deceselor sunt "mai mari atunci când sunt prea puţine asistente".

Mary Watkins, coautoare a raportului, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că ţările cele mai înstărite, care nu formează suficient personal, depind de imigranţi şi, drept consecinţă, agravează penuria de cadre în ţările de origine ale acestora.

Autoarea precizează că "80% din profesioniştii în domeniul asistenţei medicale la nivel mondial practică în prezent în beneficiul a 50% din populaţia lumii".

Referitor la pandemia COVID-19, Mary Watkins a solicitat testarea infirmierilor, în contextul în care unele rapoarte indică o rată de infectare în rândul acestora de 9% în Italia şi de până la 14% în Spania.

"Avem o proporţie foarte mare de persoane din domeniul sănătăţii care nu merg la muncă de frica de a fi infectaţi" fără a putea fi siguri, susţine Watkins. De asemenea, aceştia nu pot stabili dacă au fost bolnavi şi în prezent s-au imunizat şi se pot întoarce la muncă. 

Redactare G.M.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate