OMS caută 82 de pasageri ai cursei aeriene cu care a călătorit pacienta decedată după infectarea cu hantavirus pe nava de croazieră

Data publicării:
nava MV Hondius
Vasul de croazieră MV Hondius. Foto: Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că a început demersurile pentru identificarea celor peste 80 de pasageri aflaţi la bordul avionului cu care o turistă olandeză infectată cu hantavirus a fost transferată de pe Insula Sfânta Elena spre oraşul sud-african Johannesburg, unde pacienta a decedat la spital, informează AFP.

Acea olandeză de 69 de ani, al cărei soţ de 70 de ani a murit la bordul navei de croazieră MV Hondius, fusese debarcată pe Insula Sfânta Elena pe 24 aprilie „cu simptome gastrointestinale”, apoi a fost îmbarcată într-un avion în ziua următoare cu destinaţia Johannesburg, în Africa de Sud, a precizat OMS.

Ea a murit la o zi după aceea, pe 26 aprilie, iar infectarea sa cu un hantavirus a putut fi confirmată luni. „Cercetări au fost demarate pentru a-i găsi pe pasagerii” avionului care a efectuat acea cursă aeriană, a adăugat OMS într-un comunicat.

Este vorba despre un zbor operat de compania sud-africană Airlink pe 25 aprilie, cu 82 de pasageri şi şase membri ai echipajului la bord, a dezvăluit directoarea de vânzări şi marketing a companiei Airlink, Karin Murray, notează AFP, citată de Agerpres.

OMS suspectează „o transmitere interumană între persoanele care au intrat în contact foarte apropiat”, a precizat directoarea interimară a departamentului de prevenţie şi pregătire pentru epidemii din cadrul organizaţiei, Maria Van Kerkhove.

O singură cursă aeriană pe săptămână asigură legătura între Johannesburg şi acea insulă izolată din Atlanticul de Sud, iar zborul durează aproximativ patru ore.

Autorităţile sud-africane i-au cerut companiei aeriene Airlink să îi informeze pe pasagerii acelei curse că vor trebui să contacteze Ministerul Sănătăţii, dacă nu au fost deja contactaţi de acesta, a adăugat Karin Murray.

MV Hondius, nava de croazieră suspectată că este un focar de hantavirus, ar urma să părăsească arhipelagul Capul Verde în orele următoare, după evacuarea medicală a doi membri ai echipajului, care sunt bolnavi, precum şi a unui pasager, considerat caz de contact apropiat cu un pacient decedat pe 2 mai.

Operatorul vasului de croazieră, Oceanwide Expeditions, a anunţat marţi seară că cele trei persoane vor fi evacuate medical cu două avioane spre Ţările de Jos.

După evacuarea lor, compania olandeză a precizat că nava MV Hondius va putea să plece din largul coastelor Republicii Capului Verde şi să se îndrepte spre Gran Canaria sau Tenerife, din Insulele Canare (Spania), „ceea ce va presupune trei zile de navigaţie”.

MV Hondius a plecat în călătoria sa din Ushuaia, din Argentina, spre arhipelagul Capul Verde, având la bord 88 de pasageri şi 59 de membri ai echipajului de 23 de naţionalităţi.

OMS a anunţat duminică trei decese pe acea navă - un cuplu de olandezi şi o turistă germană - asociate cu un posibil focar de infecţie cu hantavirus, care poate provoca un simptom respirator acut.

Citiți și:

Doi membri ai echipajului şi un pasager de pe nava de croazieră afectată de hantavirus vor fi evacuați în orele următoare, anunță OMS

Ce este hantavirusul, infecția care a provocat trei decese pe o navă de croazieră. Medicii explică ce riscuri există în România

Mesaj emoționant al unui blogger de pe nava afectată de hantavirus: „Tot ce ne dorim acum este să ne simțim în siguranță

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
„Halucinațiile” AI la ANAF. Fiscul motivează respingerea contestațiilor cu articole de lege inexistente...
Newsweek
Care pensionari primesc între 480 și 630 lei în plus la pensie? În ce județe se dau mai mulți bani?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...