ONU acuză Israelul de crime împotriva umanității și exterminare prin atacurile pe care le-a făcut în Fâșia Gaza și Cisiordania

Data publicării:
Fâșia Gaza
Fâșia Gaza. Foto: Profimedia Images

Israelul a comis crime de război şi crima împotriva umanităţii de „exterminare" prin atacurile sale repetate asupra şcolilor, universităţilor, moscheilor şi altor clădiri educaţionale, religioase şi culturale în contextul conflictului din Fâşia Gaza, potrivit unui raport ONU, informează marţi EFE, potrivit Agerpes.

Raportul Comisiei Internaţionale Independente de Anchetă în Teritoriile Palestiniene Ocupate, prezidată de fosta judecătoare a Curţii Penale Internaţionale, Navi Pillay, documentează atacurile asupra a 90% din şcolile şi universităţile din Fâşia Gaza şi distrugerea a jumătate din siturile sale religioase şi culturale.

„Există tot mai multe indicii că Israelul duce o campanie concertată pentru a pune capăt vieţii în Gaza", a declarat preşedinta comisiei în prezentarea raportului, avertizând că atacurile israeliene asupra culturii, educaţiei şi religiei palestiniene "dăunează generaţiilor prezente şi viitoare".

Comisia ONU concluzionează că Israelul a comis crima împotriva umanităţii de exterminare prin uciderea a sute de persoane care s-au refugiat în şcoli şi lăcaşuri de cult, inclusiv în moscheile Ihya al-Sunna şi Saad al-Ghafari din capitala Gaza.

Pe de altă parte, Israelul a comis crime de război prin atacarea clădirilor religioase şi a monumentelor istorice, precum şi prin provocarea de victime civile prin ofensivele sale împotriva instituţiilor educaţionale şi culturale care au lăsat 658.000 de copii din Fâşia Gaza fără acces la şcoală timp de 20 de luni.

Numărul de școli distruse

Între 7 octombrie 2023 şi sfârşitul lunii februarie 2025, perioada acoperită de raport, au fost raportate atacuri asupra a 403 din cele 564 de şcoli din Gaza, dintre care 85 au fost complet distruse.

Multe dintre şcoli erau administrate de Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA). În atacurile israeliene asupra instituţiilor de educaţie şi a altor locaţii care serveau ca refugiu au murit, până în februarie, cel puţin 742 de persoane, a indicat raportul, care a denunţat şi asasinarea a cel puţin 800 de lucrători în şcoli şi universităţi.

Investigaţia analizează, de asemenea, incendiile şi demolările deliberate ale şcolilor, campusurilor universitare şi altor infrastructuri educaţionale de către forţele israeliene, precum şi utilizarea militară a acestora contrar legislaţiei internaţionale, atât de către Hamas, cât şi de către armata israeliană. De exemplu, în raport se menţionează transformarea unei părţi din campusul Universităţii Al-Azhar în sinagogă pentru trupele israeliene şi, de asemenea, în depozit de muniţii şi vehicule militare.

Atacurile Israelului asupra educaţiei din Palestina nu se limitează la Fâşia Gaza. Raportul denunţă faptul că sporirea controalelor de securitate şi a atacurilor asupra facilităţilor, unele dintre ele comise de colonişti, au afectat peste 806.000 de studenţi palestinieni în Cisiordania. În acest teritoriu, raportul denunţă atacuri asupra a 141 de şcoli, uciderea a 96 de studenţi şi patru angajaţi în domeniul educaţiei, precum şi reţinerea a aproximativ o mie de elevi şi profesori.

„Israelul nu a făcut aproape nimic pentru a evita atacurile intenţionate ale coloniştilor asupra facilităţilor educaţionale şi a studenţilor pentru a-i teroriza şi a-i forţa să plece", se arată în raport.

De asemenea, se menţionează presiuni asupra profesorilor şi a studenţilor israelieni şi palestinieni care şi-au manifestat sprijinul sau îngrijorarea faţă de situaţia populaţiei civile din Fâşia Gaza, inclusiv concedieri, expulzări sau chiar reţineri, „în special împotriva profesorilor şi studenţilor de sex feminin".

În ceea ce priveşte lăcaşurile de cult şi obiectivele culturale, raportul de 19 pagini denunţă atacurile din Fâşia Gaza, limitarea accesului în Cisiordania şi jafurile realizate de soldaţii israelieni în muzee şi locuri de cercetare arheologică din Fâşia Gaza.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a verificat daunele la 75 de obiective culturale şi religioase din Fâşia Gaza, inclusiv locuri de o importanţă istorică, cum ar fi un cimitir roman, Moscheea Omari sau Muzeul Palatului Pasha.

Pe de altă parte, raportul notează că s-au înmulţit operaţiunile militare, arestările şi hărţuirea credincioşilor şi a figurilor religioase pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, unul dintre cele mai sfinte locuri pentru religia islamică, ceea ce a constituit o gravă limitare a libertăţii de cult şi, în unele ocazii, a exacerbat tensiunile.

„Atacurile şi distrugerea locurilor de patrimoniu istoric, accesul limitat la acestea în Cisiordania şi încercările de a şterge istoria lor heterogenă erodează legăturile istorice ale palestinienilor cu pământul şi le slăbesc identitatea colectivă", a avertizat Pillay, care a fost, de asemenea, Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi preşedinta Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda. Comisia pe care o conduce, creată de Consiliul Drepturilor Omului al ONU în mai 2021, va prezenta acest raport în cea de-a 59-a sesiune a Consiliului, care începe săptămâna viitoare.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Val de caniculă și furtuni în România. O noua atenționare ANM. Vin zile de foc, dar și vijelii, zonele vizate
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, în robă, alături de mama ei, după ce a absolvit a doua facultate la 43 de ani. Cum a...
Pro FM
Fiul lui Cher, Elijah Blue Allman, spitalizat de urgență după o supradoză: „Este norocos că a supraviețuit”
Film Now
Dakota Johnson, val de critici despre industria de la Hollywood: „Totul e un haos!” Artista, revoltată de...
Adevarul
Ce părere aveau americanii despre români acum un secol jumătate. „Moldo-vlahii au fost poporul cel mai rău...
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut la pensie între 64 de lei și 350 lei. Ce vești rele mai vin în 2025?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Cum a reușit un bărbat să-și dreseze pisicile pentru a zbura liniștit cu avionul: „Necesită răbdare...
Film Now
Filmul care debutează remarcabil în box office-ul nord-american, în timp ce „M:I8” trece de 500 milioane...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”