ONU respinge „propunerile” de anexare sau mutare forțată a palestinienilor din teritoriile ocupate: Ar putea amenința întreaga regiune

Data publicării:
People carry their belongings as they cross a destroyed street while fleeing the Nur Shams camp
Foto: Profimedia Images

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a respins miercuri „propunerile” de anexare sau de transfer forţat a populaţiei din teritoriile palestiniene ocupate, care ar putea „ameninţa” întreaga regiune, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Trebuie să rezistăm oricărei normalizări a comportamentelor ilegale, inclusiv propunerilor de anexare sau de transfer forţat, care ar putea ameninţa pacea şi securitatea palestinienilor, israelienilor şi a regiunii în general”, a declarat Volker Türk în Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva, în Elveţia.

Volker Türk nu a numit nicio persoană, însă preşedintele american Donald Trump a provocat recent stupoare prezentând un plan care ar presupune o preluare de către SUA a controlului asupra Fâşiei Gaza, devastată de cele peste 15 luni de război între Israel şi Hamas, şi strămutarea celor 2,4 milioane de locuitori ai săi în Iordania şi Egipt.

Trump a declarat că vrea să transforme acest teritoriu, a cărui reconstrucţie este estimată de ONU la peste 53 de miliarde de dolari, în „Riviera Orientului Mijlociu”.

Miercuri, Trump a distribuit un video pe reţeaua sa de socializare Truth Social şi pe profilul său de Instagram în care apare ceea ce ar urma să fie viitoarea Fâşie Gaza, reconstruită şi transformată într-o populară destinaţie turistică mediteraneană.

Înaltul Comisar şi-a exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la capacitatea sau disponibilitatea sistemului de justiţie israelian, dar şi a mişcării islamiste Hamas, care controlează Fâşia Gaza, de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru crime de război sau alte atrocităţi comise de la atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas asupra Israelului, care a declanşat conflictul.

„Mijloacele şi metodele de război ale Israelului au provocat un număr de victime şi un nivel de distrugere uluitoare, crescând posibilitatea crimelor de război şi a altor atrocităţi”, a reiterat Türk, subliniind „numărul limitat de anchete şi rechizitorii ale autorităţilor israeliene”.

În opinia sa, „există îndoieli serioase cu privire la capacitatea şi disponibilitatea sistemului de justiţie israelian de a-i urmări cu adevărat pe cei responsabili, în conformitate cu standardele internaţionale, mai ales în ceea ce priveşte uciderile ilegale ale palestinienilor din Gaza sau Cisiordania”.

În ceea ce priveşte partea palestiniană, Türk aminteşte că „Hamas şi alte grupuri armate palestiniene au capturat, reţinut şi torturat ostatici în Gaza şi au tras proiectile la întâmplare asupra teritoriului israelian, ceea ce constituie crime de război”.

„Serviciile mele nu dispun de niciun indiciu că Hamas şi alte grupuri palestiniene au luat măsuri pentru a-i pedepsi pe cei responsabili pentru aceste încălcări”, a mai spus el.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab”
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”