Opoziţia din Belarus cere sancţiuni împotriva lui Lukaşenko, pe care îl numește „complice al lui Putin”

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin dau mana, in prezenta unor membri ai delegatiilor care le tin umbrelele
Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Opozantul belarus Pavel Latuşko a cerut, miercuri, sancţiuni împotriva Belarusului la fel de dure precum cele impuse Rusiei şi proceduri judiciare împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, pe care îl numește "complice" al lui Vladimir Putin în invadarea Ucrainei.

"Putin a fost condamnat pe bună dreptate în întreaga lume. Dar Lukaşenko merită un oprobriu mult mai generalizat decât a avut până în prezent", a scris Pavel Latuşko în săptămânalul britanic The New European, relatează AFP.

Acest fost ministru al culturii, care locuieşte în exil la Varşovia după demiterea sa pentru că a lansat un apel public la noi alegeri în Belarus în 2020, a considerat că preşedintele belarus este "complice" la războiul din Ucraina, permiţând Rusiei să-i folosească teritoriul pentru invazie.

"Poate fi pionul lui Putin, un lider păpuşă într-un stat marionetă, dar este şi un actor major în această situaţie oribilă şi este timpul ca Occidentul să-şi dea seama de acest lucru şi să acţioneze în consecinţă", a continuat el, cerând ca Belarusului să-i fie aplicate "aceleaşi sancţiuni" ca şi cele care vizează interesele ruse.

În caz contrar, ţările occidentale vor lăsa "o portiță uriaşă", a avertizat el, permiţând ocolirea sancţiunilor prin intermediul Belarusului "unde ruşii au încă acces la mărcile occidentale".

Belarusul a fost ţintit de sancţiuni, în principal din cauza rolului său în atacul asupra Ucrainei, care sunt mai puţin extinse decât cele care vizează Rusia, mai scrie AFP, citată de Agerpres. Londra a sancţionat mai mulţi înalţi responsabili militari şi companii din ţară, iar Washingtonul i-a interzis lui Aleksandr Lukaşenko intrarea în Statele Unite, ca şi soţiei şi celor trei copii ai săi.

Pavel Latuşko a mai deplâns "inacţiunea" Occidentului după arestarea jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, în urma interceptării zborului Ryanair în care se afla de către un avion de vânătoare belarus în mai 2021 sau când Minskul a fost acuzat că a organizat un aflux de migranţi la frontierele Uniunii Europene.

"Lukaşenko trebuie tradus în justiţie" în faţa Curţii Penale Internaţionale, a mai pledat el.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
„Plantele zombie” din grădina lui Epstein. Noi documente sugerează interesul pentru o substanță care ar anula...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...