Orașele și satele din Italia în care oamenii sunt plătiți ca să locuiască. Trebuie îndeplinită o singură condiție

Data actualizării: Data publicării:
orasul italian Rieti
Rieti, Italia. Foto: Profimedia Images

Odată cu apariția pandemiei de Covid-19, telemunca a devenit o posibilitate pentru o mulțime de oameni din întreaga lumea, ceea ce înseamnă că biroul poate fi acum oriunde, de la o masă de bucătărie, până la o plajă cu nisip. În aceste condiții, să te muți într-unul din orășelele pitorești din Italia este o opțiune de luat în calcul, în special atunci când autoritățile se oferă să îți plătească o parte din chirie doar ca tu să locuiești acolo.

Pare de necrezut, însă acest lucru se întâmplă în Santa Fiora din Toscana și în Rieti, regiunea Lazio, acolo unde administrațiile plătesc 50% din chiria locuințelor pentru cei care aleg să se mute aici, scrie CNN.

Situat în inima Toscanei, satul medieval Santa Fiora este parte din rezervația naturală Monte Amiata și este aproape de minunata Val D`Orcia, centrul vinului din Montepulciano și Siena.

Noii rezidenți primesc 50% din chirie

Cei care vor să se mute și să închirieze o casă în Santa Fiora vor primi până la 200 de euro, 50% din chiria totală pentru sejururi pe termen lung între două și șase luni. De obicei, prețul unei chirii este cuprins între 300 și 500 de euro, ceea ce înseamnă că orice se mută aici, ar putea plăti doar 100 de euro pe lună, restul de bani fiind oferiți de primărie.

Satul are în prezent aproape 2.500 de rezidenți, însă primarul Federico Balocchi este sigur că tehnologia și telemunca vor putea revoluționa viitorul localității.

Pentru a ajuta persoanele să își găsească tipul ideal de cazare – fie că este o căsuță confortabilă din piatră în centrul istoric sau o mică vilă pe dealurile verzi, primăria a lansat un site web, alături de o listă de servicii utile și contacte de instalatori, babysitteri, medici, electricieni, pentru a-i face pe nou-veniți să se simtă instantaneu ca acasă.

O singură condiție trebuie îndeplinită

Pentru a beneficia de plata a 50% din chirie, autoritățile locale impun totuși o condiție: localnicii trebuie depună la primărie documente care să ateste că au o slujbă pe o perioadă nedeterminată, unde este permisă munca de la domiciliu.

„Scopul este de a stimula oamenii să se mute și să lucreze de aici. Vrem ca Santa Fiora să devină biroul lor mobil. Acesta este doar primul pas al proiectului nostru de sat inteligent, axat pe conectivitate și tehnologie pentru a atrage noi rezidenți și firme”, spune edilul.

Desigur, și persoanele aflate la pensie sunt bine venite să se mute în Santa Fiora, însă ele nu vor beneficia de voucher decât dacă lucrează în continuare ca antreprenori independenți, profesioniști sau consultanți online.

Bonus pentru fiecare nou-născut

Chiriașii sunt liberi să își prelungească șederea de șase luni, iar primarul crede că mulți se vor îndrăgosti de sat și vor rămâne pentru totdeauna.

Dacă decid să investească în sectorul turistic local, Santa Fiora este dispusă să le acorde până la 30.000 de euro pentru a deschide o pensiune sau pentru a reabilita o locuință veche.

Există și un bonus pentru bebeluși de până la 1.500 de euro pentru fiecare nou-născut, dacă cineva decide să își stabilească rezidența și să aibă un copil.

„Avem taxe mici pentru grădiniță, autobuze gratuite de transfer școlar și multe activități pentru copii, pentru a le permite părinților timp să respire”, completează primarul.

Condiții similare și în orașul Rieti

Și orășelul Rieti, cu o populație de aproximativ 50.000 de locuitori, oferă condiții similare pentru un sejur de minimum trei luni.

Voucherele care asigură jumătate din plata chiriei pot fi prelungite dincolo de șase luni, iar un contract de închiriere este singura dovada necesară pentru decont. Angajații vor avea nevoie de o scrisoare de la serviciu pentru a dovedi faptul că sunt în telemuncă.

„Tinerii continuă să fugă la Roma în căutarea unui loc de muncă, așa că ne-am angajat într-o misiune de a atrage lucrătorii din alte zone, care vor să vină aici ca să lucreze la distanță. Poate vor revitaliza orașul nostru”, recunoaște primarul Daniele Sinibaldi.

Și aici chiriile sunt destul de ieftine, astfel că pentru 600 de euro pe lună, italienii pot avea o întreagă vilă într-o zonă liniștită.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri