Orașul din Europa în care locuitorii vor primi 50 de euro pentru a merge la restaurante, după relaxarea restricțiilor

Data publicării:
Viena
FOTO: Getty Images

Primăria din Viena a decis să acorde fiecărei familii vouchere în valoare de 50 de euro, care vor putea fi cheltuite în restaurantele şi cafenele din capitala Austriei începând de vineri, când aceste localuri se vor redeschide, transmite Bloomberg.

Primarul social democrat Michael Ludwig, care vrea să fie reales la alegerile municipale din 22 octombrie, a anunţat această măsură în valoare de 40 de milioane de euro printr-un mesaj publicat miercuri pe Twitter, relatează Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Renumitele restaurante şi cafenele au fost închise în data de 16 martie, când a fost introdusă o măsură de carantină la nivel naţional pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Decizia edilului Vienei vine să suplimenteze un plan naţional al guvernului federal, care vrea să ajute restaurantele prin reducerea unor taxe precum Taxa pe Valoarea Adăugată, taxa pe băuturi non-alcoolice şi o taxă specială pentru vinul spumant. Sectorul restaurantelor şi cafenelelor este unul din cele mai grav lovite de măsurile de izolare, al căror impact a fost agravat de colapsul turismului.

Reprezentanţii primăriei din Viena au precizat că locuitorii capitalei vor primi vouchere via mail. Persoanele singure vor primi un voucher în valoare de 25 de euro. De asemenea, restaurantele şi cafenelele pot schimba voucherele pentru bani gheaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri