Pacienți confundați în spital, în Slovenia. Unul dintre ei a fost incinerat

Data actualizării: Data publicării:
Mâna unui pacient bolanv de covid aflat pe patul de spital
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Doi pacienţi au fost confundaţi în Slovenia, iar unul dintre ei a fost incinerat sub o identitate greşită, un incident descris joi de către autorităţile slovene ca fiind „total inacceptabil”.

„Cineva şi-a incinerat tatăl ieri pentru a afla a doua zi că era în viaţă, în timp ce o altă familie şi-a dat seama că părintele lor era de fapt mort”, a declarat ministrul Sănătăţii, Danijel Besic Loredan, în timpul unei conferinţe de presă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Cei doi bărbaţi în scaun cu rotile aveau aceeaşi vârstă, proveneau din acelaşi cămin de bătrâni şi fuseseră transportaţi la spitalul din Celje (nord-est) din motive de sănătate în aceeaşi ambulanţă.

Două zile mai târziu, unul dintre ei a murit şi o altă familie a fost anunţată din greşeală. După controlul medico-legal obligatoriu, familia a aranjat incinerarea trupului bărbatului şi funeralii.

Eroarea a fost descoperită când celălalt bărbat s-a întors la căminul de bătrâni după recuperare. Personalul căminului şi-a dat seama că bărbatul purta o etichetă de identitate greşită la încheietura mâinii.

„În epoca digitalizării din secolul XXI, acest lucru este complet inacceptabil”, a reacţionat ministrul, evident şocat, în faţa jurnaliştilor, adăugând că eroarea nu ar fi trebuit să se întâmple, chiar dacă unul dintre pacienţi suferea de demenţă avansată.

Oferta sa de demisie a fost respinsă de premier şi a fost anunţată deschiderea unei anchete.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri