Palatul secret al lui Putin, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham. Ar fi costat aproape 300 milioane de dolari

Palatul lui Vladimir Putin
Cel mai nou palat al lui Vladimir Putin, construit la marginea Moscovei, în „cartierul miliardarilor”. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin ar trăi, în secret, ca un rege, iar și mai recent ar fi adăugat un alt palat impresionant, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, la colecția sa de proprietăți și la averea sa impresionantă de miliarde de dolari, conform unui ziar rusesc citat de news.com.au și alte publicații occidentale.

Vladimir Putin și-ar fi îmbogățit imperiul imobiliar cu un nou palat impresionant, în valoare de peste 270 de milioane de dolari, construit la marginea Moscovei. Conform informațiilor care circulă în presa rusă, citate de publicația Sobesednik, Putin ar fi, în secret, unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Palatul a fost construit într-o zonă exclusivistă a miliardarilor din Moscova

Impunătorul palat a fost construit într-o zonă exclusivistă cunoscută drept „cartierul miliardarilor”. Liderul autoritar de la Moscova ar avea o avere de peste 216 de miliarde de dolari. Criticii săi spun că a acumulat această avere de când a devenit președintele Rusiei și că deține flote întregi de iahturi, mașini și că are palate construite în secret peste tot în țară.

Cea mai nouă reședință a președintelui rus ar fi construită pe o suprafață de 37,7 kilometri pătrați, de două ori mai mare decât cea a Palatului Buckingham. Palatul în stil clasic a fost deținut de o companie denumită „Properietatea-V”, pe perioada construcției. Se spune că „V”-ul din nume vine de la „Vladimir”. În prezent, reședința apare ca și cum ar fi deținută de statul rus.  

Palatul lui Putin
„Cartierul miliardarilor”, zona exclusivistă de la marginea Moscovei. Palatul lui Putin este construit la marginea lui, în apropierea pădurii. Foto: Profimedia Images

Conform descrierilor de publicitate, „cartierul miliardarilor” oferă „standare impecabile de viață, independența și liniștea naturii”. Ea este compusă din palate ale unui număr de miliardari din Rusia.

Reprezentantul companiei care a construit palatul, Andrei Ertman, a refuzat să spună cine este proprietarul acesteia, ascuns sub numele de „Federația Rusă” în acte, declarând că informațiile sunt confidențiale și că este dreptul proprietarului de a nu își face publicitate dacă nu dorește acest lucru.

Vladimir Putin ar fi proprietarul unui impresionant imperiu imobiliar

Companiile legate de construcția palatului sunt legate strâns de elita rusă și au legătură și cu alte astfel de proprietăți. De-a lungul anilor, numeroase alte proprietăți scumpe au fost legate de numele lui Putin.

Una dintre ele este imensul palat Gelendzhik de la malul rusesc al Mării Negre, dotat cu mai multe debarcadere, spații de aterizare pentru elicoptere, cinematograf privat, grădini întinse și propria podgorie. Gândită inițial pentru a fi o casa modestă de vacanță cu piscină, construcția aduce aminte de palatele țarilor ruși, construite în secolul al XVIII-lea. Afară, porțile sale metalice sunt ornate cu simbolul de aur al vulturului imperial rus.

În 2017, au apărut informații conform cărora Putin și-a cumpărat o altă casă de vacanță, a cărei piscină era platinată cu aur, în apropiere de granița occidentală a Rusiei. Villa Sellgren este construită pe o insulă în Golful Vyborg, la 19 kilometri de granița cu Finlanda. În mod oficial, ea aparține unor prieteni ai lui Putin, însă localnicii spun că ea ar aparține într-adevăr președintelui rus.

Putin ar mai deține proprietăți și în apropiere de Sankt Petersburg, dar și în regiunea Novgorod, pe lângă o mulțime de alte apartamente.

Averea secretă a lui Vladimir Putin

Până în acest moment, Kremlinul nu a reacționat în niciun fel la dezvăluirile făcute în ultimele săptămâni de Sobesednik în ce privește presupusa sa avere impresionantă.

Putin încearcă, însă, să pară că este o persoană modestă ale cărui venituri se limitează doar la salariul obținut în calitatea de oficial rus. Experții spun că el ar fi de 60 de ori mai bogat decât președintele american în funcție, Donald Trump.

Boris Nemțov, unul dintre criticii cei mai aprigi ai lui Putin, asasinat pe un pod din apropiere de Kremlin în februarie 2015, a compilat informații despre averea liderului rus pe care l-a acuzat că are 43 de avioane, 7000 de mașini și 15 elicoptere, inclusiv o aeronavă cu reacție Illyshin care include, printre altele, un vas de toaletă de aur.

Ce face Vladimir Putin de dragul iubirii

Iubitele secrete ale liderului de la Kremlin sunt întreținute și ele cu sume masive de bani, conform informațiilor din presă, citate de news.com.au.

Svetlana Krivonogikh, despre care se spune că ar fi mama unuia dintre copii ilegitimi ai lui Putin, este o fostă spălătoreasă transformată peste noapte în milionară, iar acum deține un popular club de noapte.

Conform unor declarații fiscale care s-au „scurs” în presă, o altă iubită a lui Putin, „gimnasta”, se bucură de milioane de dolari în fiecare an, ocupându-se de canale media pro-Kremlin. Alina Kabaeva, fostă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice obține un salariu anual de peste 10 milioane de dolari.

Editor : Adrian Dumitru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate