Pandemia a provocat o „urgenţă fără precedent” în educație: 10 milioane de copii nu se vor mai întoarce niciodată la școală (Raport)

Data actualizării: Data publicării:
, Image: 511840866, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: guy oliver / Alamy / Alamy / Profimedia
Foto: Profimedia

Zece milioane de copii s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată la şcoală din cauza pandemiei de coronavirus. Abandonul şcolar creşte în rândul celor care provin din mediile defavorizate, arată un nou raport al organizaţiei caritabile „Salvaţi copiii”.

Pentru prima dată în istoria omenirii, o întreagă generaţie de copii la nivel mondial şi-a întrerupt educaţia, potrivit raportului.

Din cauza măsurilor adoptate pe fondul pandemiei de coronavirus, până la 9,7 milioane de copii sunt afectaţi de închiderea şcolilor şi există riscul ca aceştia să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală, din motive socio-economice.

Organizaţia a avertizat că noua criză ar putea lăsa un deficit de 77 miliarde de dolari în bugetele educaţiei din ţările cu venituri mici şi mijlocii până la sfârşitul anului 2021. „Salvaţi copiii” a cerut guvernelor şi investitorilor să aloce fonduri pentru a crea un nou plan de educaţie globală pentru a diminua abandonul şcolar.

„Aproximativ 10 milioane de copii nu se vor mai reîntoarce niciodată la şcoală iar acest aspect ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru guvernele ţărilor lumii. Trebuie investit urgent în educaţie pentru a contracara abandonul şcolar”, a declarat Inger Ashing, directorul general al „Salvaţi copiii”, scrie Mediafax.

Copiii din medii defavorizate, fără acces la educaţie şi lipsiţi de orice fel de material didactic sunt cei mai afectaţi de actuala criză. Înainte de începerea pandemiei, aproximativ 258 de milioane de copii şi adolescenţi abandonau prematur şcoala.

Raportul enumeră 12 ţări unde tinerii sunt cel mai expuşi riscului de a rămâne în urmă: Niger, Mali, Ciad, Liberia, Afganistan, Guinea, Mauritania, Yemen, Nigeria, Pakistan, Senegal şi Coasta de Fildeş.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...