Papa Benedict recunoaşte că a dat o declaraţie falsă despre abuzurile făcute de preoți pe vremea când era arhiepiscop în Munchen

Data publicării:
Îi pare „foarte rău” pentru acest lucru și a cerut să fie scuzat, a declarat secretarul său privat, Arhiepiscopul Georg Gänswein.
Îi pare „foarte rău” pentru acest lucru și a cerut să fie scuzat, a declarat secretarul său privat, Arhiepiscopul Georg Gänswein. Foto: Profimedia Images

Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut luni că a participat la o întâlnire din 1980 la care s-a discutat despre un preot abuziv. Fostul șef al bisericii catolice a spus că negarea sa anterioară privind faptul că ar fi luat parte la acea întrunire reprezintă „o eroare în editarea declarației sale”, transmite CNN.

O anchetă independentă asupra abuzurilor comise de clerul catolic din Arhiepiscopia Münchenului, unde Papa Benedict al XVI-lea a fost arhiepiscop din 1977 până în 1982, a făcut public săptămâna trecută procesul-verbal al întâlnirii, spunând că fostul suveran pontif a fost prezent la acea întâlnire. Autorii anchete privind cazuri de abuzuri sexuale la Arhiepiscopia Munchenului pe parcursul mai multor decenii au respins astfel negarea fostului Papă, spunând că aceasta „nu este credibilă”.

Recunoașterea a ceea Papa emerit Benedict al XVI-lea consideră „o eroare care nu a fost făcută cu rea intenție” a apărut într-o informare difuzată prin intermediul secretarului său privat, Arhiepiscopul Georg Gänswein, către Agenția Catolică de Știri. Îi pare „foarte rău” pentru acest lucru și a cerut să fie scuzat, a spus Gänswein.

Benedict al XVI-lea, cunoscut sub numele de Joseph Ratzinger înainte de a deveni papă, plănuiește să emită o declarație mai detaliată în curând, a mai precizat Gänswein, fără să amintează și data la care va fi publicată această declarație. 

Arhiepiscopul Georg Gänswein a adăugat că Papa emerit Benedict al XVI-lea a cerut să se înțeleagă că revizuirea completă a raportului de 1.900 de pagini mai are nevoie de timp.

Lectura raportului de până acum, se spune în declarație, îl umple „de rușine și durere pentru suferința” provocată victimelor, mai subliniază Gänswein. 

Cardinalul Joseph Ratzinger, înainte să devină papă, nu ar fi întreprins nimic pentru a exclude 4 preoţi bănuiţi de violenţe sexuale asupra unor minori, au afirmat într-o conferinţă de presă autorii raportului mandatat de Biserica Catolică.

Citește și: Raportul care zguduie Biserica Catolică: Cazurile de abuz sexual față de copii au fost mușamalizate pentru a apăra reputația Bisericii

În 2013, Benedict, acum în vârstă de 94 de ani, a devenit primul papă după câteva secole care a demisionat din cea mai înaltă funcție a Bisericii Catolice.

Mandatul său a fost umbrit de un scandal global de abuz sexual în Biserica Catolică, iar constatările anchetatorilor, care acum îl implică direct într-un eșec de a preveni și pedepsi abuzul, amenință să distrugă reputația fostului pontif.

Papa Francisc: Angajament ferm al Bisericii pentru a face dreptate victimelor abuzurilor

Papa Francisc susține un angajament ferm al Bisericii Catolice pentru a face dreptate victimelor abuzurilor săvârșite de membrii săi. „Numai acest lucru nu poate fi suficient pentru a opri fenomenul, dar este un pas necesar pentru a restabili justiția, a repara scandalul, a pedepsi infractorul”, preciza actualul Suveranul Pontif după publicarea raportului prezentat în Germania, care a arătat că Papa Benedict XVI a știut despre abuzurile prelaților asupra copiilor în perioada când era arhiepiscop al Munchenului, între 1977 și 1981.

„În lupta împotriva abuzurilor de orice fel, Biserica urmărește cu hotărâre fermă angajamentul de a face dreptate victimelor abuzurilor săvârșite de membrii săi, aplicând cu deosebită atenție și rigoare legislația canonică prescrisă", a mai declarat Papa Francisc. 

În vara anul trecut, Papa Francisc spunea despre criza abuzurilor sexuale că este o „catastrofă" la nivel mondial. De când a fost ales, în 2013, a adoptat o serie de măsuri pentru încetarea acestor practici ale clericilor.

Citește și: Investigație: Peste 200.000 de copii au fost abuzați sexual de preoți catolici francezi din 1950 și până astăzi

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”