Papa Francisc a numit pentru prima dată o femeie în funcția de conducere a unui birou important din Vatican

Data publicării:
Papa Francisc o numește pe sora Simona Brambilla, prefect al departamentului responsabil cu toate ordinele religioase ale Bisericii Catolice. Foto: X/ Profimedia

Papa Francisc a numit, luni, prima femeie în funcția de conducător al unui important departament din Vatican, relatează The Independent. Astfel, călugărița italiană, sora Simona Brambilla, a ajuns prefectul departamentului responsabil cu toate ordinele religioase ale Bisericii Catolice, ca urmare a inițiativelor Papei de a acorda femeilor un rol mai important în guvernare.

Deși femeile au fost numite în funcții de „numărul 2” în unele birouri ale Vaticanului, niciodată până acum nu a fost numită o femeie lider al unui departament important sau al unei congregații din Curia Sfântului Scaun, organul principal de conducere al Bisericii Catolice.

Natura istorică a numirii surorii Brambilla a fost confirmată de mass-media Vaticanului, cu titlul: „Sora Simona Brambilla este prima femeie prefect în Vatican”.

Acest departament este unul dintre cele mai importante din Vatican. Cunoscut oficial sub numele de Dicasterul pentru Institutele Vieții Consacrate și Societățile Vieții Apostolice, acesta se ocupă de toate ordinele religioase, de la iezuiți și franciscani până la mișcările mai mici și mai recente.

Ca o dovadă a noutății acestei numiri și a implicațiilor teologice, Papa Francisc a numit simultan și un cardinal, Ángel Fernández Artime, un salesian (face parte din comunitatea religioasa Ordinul Salesian n.r.), în funcția de „pro-prefect”.

Numirea surorii Brambilla este remarcabilă, deoarece ea apare prima ca „prefect”, iar cardinalul Fernández este al doilea, ca „co-lider”. Această structură este necesară din motive religioase, deoarece prefectul trebuie să poată celebra Liturghia și să facă alte activități religioase, care pot fi făcute doar de bărbați.

Brambilla, în vârstă de 59 de ani, este membră a Ordinului Misionarilor Consolata și a ocupat funcția de „numărul 2” în departamentul pentru ordinele religioase din anul trecut. Ea o înlocuiește pe Cardinalul Joao Braz de Aviz, în vârstă de 77 de ani, care se pensionează.

Papa Francisc a făcut posibilă această numire prin reforma din 2022 a constituției fundamentale a Sfântului Scaun, care a permis ca laicii, inclusiv femeile, să poată ocupa funcții de conducere. 

Cine este Bambilla

Brambilla, o fostă asistentă medicală, a lucrat ca misionară în Mozambic și a condus Ordinul Consolata între 2011 și 2023, când Papa Francisc a numit-o secretar al departamentului pentru ordinele religioase.

Numirea sa este o nouă dovadă a angajamentului Papei Francisc de a arăta prin exemplu cum femeile pot ocupa roluri de conducere în Biserica Catolică, chiar dacă preoția rămâne rezervată bărbaților.

Femeile catolice joacă un rol esențial în viața Bisericii, lucrând în școli, spitale și în transmiterea credinței către noile generații. Totuși, ele s-au plâns de mult timp de statutul lor secundar.

Papa Francisc a menținut interdicția privind preoția feminină și a temperat speranțele privind posibila hirotonire a femeilor ca diaconi.

Ce spun cifrele

Totuși, în timpul papalității sale, procentajul femeilor care lucrează în Vatican a crescut semnificativ, inclusiv în funcții de conducere, de la 19,3% în 2013 la 23,4% în prezent, conform statisticilor prezentate de Vatican News. În Curia Sfântului Scaun, procentajul femeilor este de 26%.

Printre femeile care dețin funcții de conducere se numără sora Raffaella Petrini, prima femeie secretar general al Statului Vatican, responsabilă pentru sistemul de sănătate, poliția și principalele surse de venit ale Vaticanului, inclusiv Muzeele Vaticanului, care sunt conduse de o laică, Barbara Jatta.

O altă călugăriță, sora Alessandra Smerilli, este „numărul 2” în biroul de dezvoltare al Vaticanului, iar mai multe femei au fost numite în funcții de sub-secretar, inclusiv sora Nathalie Becquart, călugărița franceză, în biroul Sinodului Episcopal.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...