Papa Francisc, despre o posibilă vizită în Ucraina şi Rusia: „Voi merge în ambele locuri sau în niciunul”

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc a declarat vineri că nu se întrezăreşte o încheiere a războiului din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la Moscova, relatează DPA.

„Voi merge în ambele locuri sau în niciunul”, a declarat şeful Bisericii Catolice într-un interviu publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului argentinian La Nacion, citat de Agerpres.

Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin dialog şi iniţiative concrete de pace, a mai spus el.

În vârstă de 86 de ani se gândea deja la o călătorie în cele două ţări în vara anului trecut. Şi la acea vreme a spus că ar dori să viziteze atât Kievul, cât şi Moscova.

Vaticanul a încercat de mult timp să joace un rol de mediator în conflict. În acest context, el a vorbit pentru La Nacion despre "dorinţa de a servi pacea".

În interviu, Francisc a relatat cum, în a doua zi după lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, i-a întrebat pe liderii ruşi dacă ar putea călători la Moscova. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus el, a refuzat cu mulţumiri la momentul respectiv.

Suveranul pontif şi-a reiterat consternarea faţă de război: "Războiul mă doare, asta vreau să spun. Războiul mă doare''.

În apariţiile sale publice şi în audienţele sale, el vorbeşte în mod regulat despre suferinţa ucrainenilor. Din motive diplomatice, însă, el nu menţionează Rusia.

Papa Francisc a acordat zilele acestea mai multe interviuri cu ocazia împlinirii, la 13 martie, a zece ani de pontificat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată