Papa Francisc spune că a simţit „ca o palmă peste faţă” mărturiile populaţiilor indigene: „A fost un moment dureros”

Data publicării:
papa francisc populatii indigene
Suveranul Pontif a mers într-o călătorie de şase zile în Canada, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai populaţiilor indigene. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a declarat, miercuri, că a simţit ca "o palmă peste faţă" mărturiile victimelor violenţelor din şcolile rezidenţiale pentru copiii indigeni din Canada. Suveranul Pontif a revenit dintr-o călătorie de şase zile în Canada, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai populaţiilor indigene. Papa le-a cerut iertare pentru ceea ce el a numit "răul" comis în aceste şcoli înfiinţate de guvernele de la acea vreme, însă administrate mai ales de Biserica Catolică.

Suveranul Pontif s-a întors sâmbătă din Canada, unde a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai populaţiilor indigene - Primele Naţiuni, Metişi şi Inuiţi. Liderul Bisericii Catolice le-a cerut iertare, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Vă asigur că în timpul acestor întâlniri, în special în ultima, am primit durerea acestor oameni ca pe o palmă", a spus papa Francisc în timpul audienţei generale săptămânale de la Vatican.

Să auzi "persoane în vârstă care au pierdut copii, care nu ştiu unde sunt" a fost "un moment dureros", a mai spus el.

Papa Francisc şi-a încheiat călătoria în Canada vineri la Iqaluit, capitala vastului teritoriu Nunavut din arhipelagul arctic, unde a cerut din nou iertare pentru violenţele din cele 139 de şcoli-internat unde au fost trimişi circa 150.000 de copii indigeni între sfârşitul secolului al XIX-lea şi anii 1990.

Mulţi dintre ei au fost înfometaţi, bătuţi şi abuzaţi sexual în cadrul unui sistem care viza adaptarea şi convertirea copiilor indigeni la societatea creştină şi pe care Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere din Canada l-a numit un "genocid cultural". Sute de copii indigeni au murit în cadrul acestor instituţii.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri