Papa Francisc va fi externat duminică. Medicii i-au recomandat două luni de repaus: „Va fi nevoie de timp”

Data publicării:
Pope Francis Visits Portugal For World Youth Day
Papa Francisc. Foto: Getty Images

Papa Francisc va fi externat duminică din spitalul Gemelli din Roma. Medicii au avertizat că acesta are nevoie de cel puțin două luni de repaus şi l-au sfătuit să nu participe la nicio întâlnire cu grupuri mari sau care necesită un efort deosebit, potrivit Reuters și News.ro. În timpul spitalizării, Suveranul Pontif a trecut prin patru crize respiratorii, dintre care două critice.

Deşi acesta se va întoarce duminică la Vatican, medicii săi au declarat că va fi nevoie de „mult timp” pentru ca organismul său îmbătrânit să se vindece complet.

Medici au precizat că i-au prescris două luni de repaus şi l-au sfătuit să nu participe la nicio întâlnire cu grupuri mari sau care necesită un efort deosebit.

„Recomandarea pentru o perioadă de convalescenţă de cel puţin două luni este foarte importantă”, a declarat Sergio Alfieri, şeful echipei medicale a papei.

Papa Francisc, care s-a luptat cu o dublă pneumonie, a suferit patru episoade acute a ceea ce Vaticanul a numit `crize respiratorii" în timpul spitalizării sale.

Duminică, Alfieri a declarat că două dintre crize au fost critice, papa fiind „în pericol de moarte”.

Suveranul Pontif nu mai suferă de pneumonie, dar nu este complet vindecat de o infecţie „complexă" care implică mai multe microorganisme, a declarat medicul.

Alfieri a subliniat că, în timp ce Papa Francisc a folosit ventilaţie non-invazivă printr-o mască pe gură şi nas pentru a-l ajuta să respire, nu a fost niciodată intubat în timpul şederii sale în spital.

Un cardinal de rang înalt a declarat vineri că papa va trebui să „înveţe din nou să vorbească” după ce s-a luptat atât de mult timp cu o infecţie respiratorie.

„Va fi nevoie de timp înainte ca vocea sa să redevină ceea ce a fost înainte”, a spus Alfieri.

Medicul a spus că papa, care a luat în greutate în ultimii ani după ce a folosit un scaun cu rotile pentru dureri de genunchi şi spate, a slăbit acum.

„Nu l-am cântărit, dar a pierdut în greutate, cu siguranţă”, a spus Alfieri.

„Dar, să spunem, a avut ceva 'în rezervă', aşa că nu ne îngrijorează”, a adăugat el.

Papa va avea o apariție publică duminică

Luigi Carbone, director adjunct al Serviciului de asistenţă medicală al Vaticanului, a declarat că papa va avea o asistentă care îl va îngriji atunci când se va întoarce la reşedinţa sa de la Vatican.

Vaticanul a anunţat sâmbătă că Papa Francisc va avea duminică prima sa apariţie publică în mai mult de cinci săptămâni, pentru a oferi o binecuvântare de la fereastra camerei sale de spital înainte de a fi externat.

Papa a fost văzut de public o singură dată în timpul şederii sale în spital, într-o fotografie publicată de Vatican săptămâna trecută, care îl arată pe Suveranul Pontif la rugăciune într-o capelă a spitalului.

Francisc doreşte să vină la fereastra spitalului duminică în jurul prânzului pentru a da un salut şi o binecuvântare, a precizat Vaticanul în scurtul său comunicat.

O perioadă de odihnă de două luni pentru Papa Francisc ar putea duce la schimbări semnificative în calendarul evenimentelor viitoare ale Vaticanului.

Papa urma să se întâlnească cu regele Charles al Marii Britanii în data de 8 aprilie şi să conducă ceremoniile anuale ale Vaticanului pentru Paşte în data de 20 aprilie.

Un purtător de cuvânt a declarat sâmbătă că Vaticanul va decide cu privire la aceste întâlniri la o dată ulterioară.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India