Parlamentul Chinei a adoptat controversata lege privind securitatea naţională în Hong Kong

Data actualizării: Data publicării:
Hong Kong Marks New Year With Anti-Government Protests
Foto: GettyImages

Parlamentul Chinei a adoptat marţi legea privind securitatea naţională în Hong Kong, creând astfel premisele celei mai radicale schimbări ale modului de viaţă în fosta colonie britanică după revenirea teritoriului sub autoritatea Chinei în urmă cu aproape 23 de ani, informează Reuters.

Cable TV, citând o sursă neidentificată, a informat că legea a fost adoptată în unanimitate de Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului, organul legislativ chinez.

Adoptarea legii va spori tensiunile din relaţia Chinei cu SUA, Marea Britanie şi alte state occidentale, care consideră că noua legislaţie erodează gradul ridicat de autonomie acordat hub-ului financiar global la 1 iulie 1997.

Textul legii nu a fost încă publicat. Beijingul susţine că legea, care vine ca răspuns la protestele pro-democraţie adesea violente care au avut loc anul trecut în Hong Kong, îşi propune să combată subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţa forţele străine, scrie Agerpres.

În cursul lunii iunie, agenţia oficială chineză de presă Xinhua a dezvăluit o parte din prevederile acestei legi, printre care faptul că aceasta va înlocui legislaţia actuală din Hong Kong, iar prerogativa interpretării aparţine organului de decizie al parlamentului chinez, Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului.

Este de aşteptat ca Beijingul să înfiinţeze un birou de securitate naţională în Hong Kong pentru a "supraveghea, ghida şi sprijini" guvernul oraşului.

Beijingul ar putea, de asemenea, să îţi exercite competenţa în anumite cazuri.

Se preconizează ca judecătorii pentru cazurile de securitate să fie numiţi de liderul pro-Beijing al oraşului, Carrie Lam, care nu se bucură de popularitate. În prezent, judecătorii de rang înalt sunt alocaţi conform unor liste de membri prin sistemul judiciar independent din Hong Kong.

Nu se cunoaşte încă ce activităţi specifice vor fi încriminate, cât de precis vor fi definite sau ce pedepse vor fi prevăzute.

The South China Morning Post, citând o sursă anonimă, a declarat că Xinhua va publica marţi după-amiază detalii despre lege.

Poliţia a interzis mitingul din 1 iulie din acest an cu ocazia aniversării predării din 1997, fiind invocate restricţii generate de combaterea epidemiei noului coronavirus.

SUA: Departamentul de Stat anunţă încetarea exportului de armament sensibil către Hong Kong

Departamentul de Stat american a anunţat luni încetarea exporturilor de echipamente de apărare sensibile către Hong Kong, în semn de protest faţă de creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra acestui teritoriu autonom, transmite AFP.

"Nu mai putem face diferenţa între exportul acestui (tip de) material către Hong Kong şi restul Chinei", a afirmat într-un comunicat secretarul de stat american Mike Pompeo.

Şeful diplomaţiei americane a invocat "securitatea naţională americană", explicând că nu doreşte "să îşi asume riscul ca acest (armament) să cadă în mâinile" armatei de la Beijing "al cărei obiectiv principal este menţinerea dictaturii Partidului Comunist Chinez prin toate mijloacele necesare".

Această decizie se referă la armamentul şi echipamentele americane de apărare care, pentru a fi exportate, au nevoie de acordul Departamentului de Stat şi care nu trebuie să facă obiectul unei opoziţii din partea Congresului

Totodată, executivul american va "lua măsuri pentru a impune, în ceea ce priveşte Hong Kong-ul, aceleaşi restricţii privind tehnologiile americane de apărarea sau cu dublă utilizare, civilă şi militară, pe care le impune Chinei".

"De vreme ce Beijingul consideră Hong Kong-ul drept "o ţară, un sistem" şi noi trebuie să procedăm în acelaşi fel", a susţinut Pompeo.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Jennifer Aniston și Jim Curtis ar fi început să-și plănuiască nunta: „Își doresc o nuntă simplă, pe plajă!”
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...