Parlamentul olandez cere guvernului să participe în Budapesta la marşul LGBT interzis de Viktor Orban

Data actualizării: Data publicării:
drapel al miscarii lgbt
Foto: GettyImages

Parlamentul Ţărilor de Jos (Olanda) a aprobat joi cu majoritate o moţiune prin care cere guvernului să trimită miniştri să participe în iunie la Budapesta la „Marşul Mândriei”, interzis de premierul conservator Viktor Orban, şi de asemenea să încurajeze alte guverne din ţările UE să ia parte la acel marş, relatează agenţia EFE.

Legislativul olandez doreşte astfel ca o delegaţie alcătuită din membri ai guvernului să vină pe 28 iunie în capitala ungară pentru a participa la a 30-a ediţie a „Marşului Mândriei”, pe care organizatorii continuă să-l pregătească deşi guvernul lui Orban a interzis evenimentul.

Moţiunea a fost prezentată de partidele olandeze Volt (pro-european) şi VVD (liberali din coaliţia de guvernare), ambele considerând că interzicerea marşului LGBT „este contrară valorilor şi principiilor fundamentale pe care a fost construită Uniunea Europeană, precum libertatea, statul de drept şi democraţia”.

Pe lângă trimiterea unei delegaţii oficiale care să participe la marş, aceeaşi moţiune îndeamnă guvernul olandez să solicite la rândul său şi altor guverne din statele membre ale UE să procedeze la fel, notează EFE, citată de Agerpres.

Deşi guvernul olandez nu a respins încă cererea parlamentului, ministrul apărării, Ruben Brekelmans, a explicat înaintea votului din legislativ că se teme de represalii ale guvernului ungar faţă de organizatorii marşului, iar, dacă Olanda trimite acolo miniştri sau secretari de stat, aceasta ar risca să complice organizarea evenimentului.

„Nu a fost deocamdată solicitată o permisiune oficială pentru marş şi, prin urmare, încă nu există o autorizaţie. Dacă va fi acordată, vom indica dacă participăm şi în ce mod”, a precizat acelaşi ministru.

Pe lângă cele două partide iniţiatoare ale moţiunii, aceasta a mai fost votată de alte două partide ale coaliţiei de guvernare, respectiv formaţiunea creştin-democrată NSC şi partidul fermierilor BBB, dar a fost respinsă de partenerul majoritar al coaliţiei, Partidul Libertăţii (PVV), formaţiunea de extremă dreapta a lui Geert Wilders care a câştigat ultimele alegeri legislative.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”