Parlamentul polonez a adoptat, după dezbateri aprinse, o lege controversată care interzice creșterea animalelor pentru blană

Data actualizării: Data publicării:
Parlamentul polonez a adoptat, după dezbateri aprinse, o lege controversată care interzice creșterea animalelor pentru blană
Parlamentul polonez a adoptat, după dezbateri aprinse, o lege controversată care interzice creșterea animalelor pentru blană. FOTO: Agerpres

Parlamentul polonez a adoptat vineri o lege a drepturilor animalelor care a provocat supărarea crescătorilor de animale şi a producătorilor de carne kosher şi a divizat coaliţia de dreapta aflată la putere, transmite AFP.

O formaţiune politică de mici dimensiuni din coaliţia de guvernământ formată din trei partide a refuzat să voteze în favoarea legii provocând furia lui Jaroslaw Kaczynski, puternicul lider al partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), care a susţinut această lege.

Jarosław Kaczynski, cunoscut pentru dragostea pe care o are faţă de pisici, a ameninţat că îi va exclude pe aceşti parteneri din coaliţie sau chiar că va convoca alegeri anticipate. După ore de dezbateri, începute joi dimineaţă, cu sprijinul opoziţiei liberale, legea a fost adoptată cu 356 voturi pentru şi 75 împotrivă, în timp ce 18 aleşi s-au abţinut.

Legea, care mai are nevoie de aprobarea Senatului, interzice creşterea animalelor pentru blană, o industrie importantă în Polonia, şi opreşte exporturile de carne halal şi kosher, scrie Agerpres.

Polonia este al treilea producător de blană după China şi Danemarca, potrivit ONG-urilor. Polonia este, de asemenea, un important exportator de carne kosher către Israel şi comunităţile evreieşti europene.

"Standardele Poloniei pentru animale nu ar trebui să fie mai scăzute, ci mai bune decât cele din ţările occidentale", a declarat recent Kaczynski.

La rândul său, deţinătoarea premiului Nobel pentru literatură, Olga Tokarczuk, a făcut apel ca această lege să fie adoptată.

Potrivit Otwarte Klatki, un grup polonez pentru drepturile animalelor, există aproximativ 550 de ferme în Polonia care exploatează pentru blană aproximativ 5.2 milioane de animale.

Legea este foarte criticată în rândul acestor crescători a căror afacere se ridică la aproximativ 1.6 miliarde de euro. Asociaţia poloneză a producătorilor de carne a deplâns, de asemenea, impactul negativ pe care legea îl va avea asupra acestei industrii. Mai mulţi fermieri au protestat miercuri în faţa sediului partid de guvernământ (PiS).

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”