Pentagonul a semnat un acord de utilizare a inteligenţei artificiale în manevrele militare

Data publicării:
IA
Foto Profimedia

Comandanţii militari ai Statelor Unite vor folosi instrumente ale inteligenţei artificiale (AI) oferite de compania de tehnologie Scale AI pentru a planifica şi decide asupra unor manevre precum deplasarea navelor sau a avioanelor, a anunţat Unitatea pentru Inovare în Apărare (DIU), informează EFE.

DIU, care face parte din Departamentul de Apărare al SUA, a raportat într-un comunicat că a semnat un contract cu ScaleAI pentru a dezvolta Thunderforge, o iniţiativă "de integrare a inteligenţei artificiale în planificarea militară operativă".

Potrivit DIU, acest sistem va accelera luarea deciziilor, permiţând sintetizarea mai rapidă a unor cantităţi mari de informaţii şi desfăşurarea unor "jocuri de război" realizate cu AI pentru a anticipa şi a răspunde diferitelor ameninţări care există în conflicte.

Astfel, comandanţii militari responsabili cu luarea deciziilor strategice în conflictele armate vor putea cere AI recomandări cu privire la care ar fi cea mai eficientă modalitate, de exemplu, de a deplasa avioane sau nave într-o regiune.

"Procesele actuale de planificare militară se bazează pe tehnologii şi metodologii vechi de zeci de ani, creând o nepotrivire fundamentală între viteza războiului modern şi capacitatea noastră de a răspunde", a menţionat Bryce Goodman, directorul Thunderforge.

Într-un comunicat difuzat de Scale AI, compania a menţionat că va folosi modele AI de la mari companii de tehnologie precum Microsoft şi Google, pe lângă compania de tehnologie de apărare Anduril.

"Soluţiile noastre de inteligenţă artificială vor transforma procesul operaţional militar actual şi vor moderniza apărarea americană, pe lângă faptul că oferă liderilor militari ai naţiunii noastre cel mai mare avantaj tehnologic", a spus fondatorul şi CEO-ul companiei, Alexandr Wang.

Goodman a subliniat că iniţiativa va permite celor responsabili de luarea deciziilor militare "să opereze în ritmul" cerut de conflictele emergente.

DIU a subliniat că acest nou sistem va fi utilizat mai întâi în Comandamentul Indo-Pacific (INDOPACOM) şi în Comandamentul European (EUCOM) pentru a sprijini activităţile de planificare a misiunilor critice, precum alocarea de resurse sau evaluarea strategiilor.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998