Persoane moarte în timpul operațiunii de capturare a pilotului care a atacat anul trecut Curtea Supremă din Venezuela

Data actualizării: Data publicării:
oscar perez

Mai multe persoane, între care doi poliţişti, au murit în cursul operaţiunii de capturare a pilotului venezuelan Oscar Perez, celebru după ce ar fi lansat grenade asupra Curţii Supreme, au anunţat autorităţile, transmite News.ro.

„Membrii acestei celule teroriste care au opus rezistenţă au fost ucişi, iar cinci dintre ei au fost arestaţi. Doi poliţişti au murit, iar alţi cinci au fost grav răniţi", a anunţat Ministerul de Interne de la Caracas, fără a preciza dacă pilotul a fost ucis.

Forţele de ordine au fost atacate în momentul în care se negocia cu atacatorii pentru predarea lor, se arată în comunicat, în care se precizează că Perez şi oamenii lui au încercat să detoneze un vehicul plin cu explozibil.

CITIȚI ȘI: Cine este misteriosul pilot care a atacat Curtea Supremă din Venezuela. A jucat într-un film

În timpul atacului Perez a postat un mesaj în care a spus că vrea să se predea şi se teme pentru viaţa lui.

La 27 iunie 2017, Oscar Perez, alături de alte persoane, a survolat Caracasul la bordul unui elicopter, lansând patru grenade asupra Tribunalului Suprem, în timpul manifestaţiilor pentru demiterea preşedintelui socialist Nicolas Maduro.

El a fost acuzat de „atac terorist", fiind emis un mandat de arestare pe numele lui.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri