Peskov, despre refacerea relațiilor dintre Rusia și SUA: „Cei doi preşedinţi au exprimat voinţă politică în acest sens”

Data publicării:
trump da noroc cu putin
Donald Trump și Vladimir Putin. Foto: GettyImages

Rusia consideră că refacerea relaţiilor cu Statele Unite constituie o sarcină dificilă şi de durată, dar crede că există voinţă politică de ambele părţi pentru a avansa, a anunţat luni Kremlinul, potrivit Reuters.

Măsurile rapide luate de preşedintele american Donald Trump în direcţia unei reconcilieri cu preşedintele rus Vladimir Putin au iritat Ucraina şi pe aliaţii săi europeni.

„Suntem în stadiul iniţial al drumului către refacerea relaţiilor bilaterale. Ne aşteaptă un drum destul de lung şi dificil, dar cel puţin cei doi preşedinţi au exprimat voinţă politică în acest sens'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a accentuat că este important de văzut dacă Ucraina, care va avea marţi, în Arabia Saudită, discuţii la înalt nivel diplomatic cu SUA, doreşte sau nu cu adevărat pace.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că doreşte să se aşeze la masa negocierilor cât mai curând posibil şi caută garanţii de securitate pentru ţara sa de la SUA şi aliaţii europeni.

Întrebat dacă Teheranul s-a consultat cu Rusia înainte de a răspunde unei scrisori trimise de către preşedintele american Donald Trump care solicita negocierea unui acord privind programul nuclear iranian, Peskov a răspuns: „Nu. Iranul este o ţară suverană şi îşi formulează independent poziţia în chestiuni esenţiale de politică externă''.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a denunţat sâmbătă politica de „intimidare'' dusă de Washington, după ce Trump anunţase că va reintroduce politica de ''presiune maximală'' asupra Iranului pentru a împiedica această ţară să se doteze cu arma nucleară.

Relaţiile între Moscova şi Teheran s-au consolidat de la începerea războiului din Ucraina, Iranul furnizând drone Rusiei.

Referitor la posibile discuţii despre programul nuclear iranian, Peskov a spus că „este clar că Teheranul caută negocieri bazate pe respect reciproc, negocieri constructive''.

„În ceea ce ne priveşte, vom continua să facem tot ce depinde de noi, tot ce este posibil, pentru a aduce acest proces de soluţionare a dosarului nuclear iranian într-o direcţie paşnică'', a adăugat reprezentantul preşedinţiei ruse.

Pe de altă parte, Dmitri Peskov a calificat drept „goale şi efemere'' acuzaţiile occidentale conform cărora Rusia a comis acte de sabotaj în SUA şi în Europa. El a menţionat că nu există nicio dovadă potrivit căreia au fost dezvăluite campanii de sabotaj ruse şi că administraţia Trump încearcă să scape de ''tot ce este ineficient, corupt şi neplauzibil, ceea ce este de înţeles''.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...