Peste 100 de ruși din „armata privată a lui Putin” au fost concediați pentru că au refuzat să lupte în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
membrii ai garzii nationale din rusia
Mărturiile din instanță date de membrii unității Rosgvardia acordă, de asemenea, greutate informațiilor conform cărora invazia Ucrainei de către Kremlin a fost concepută inițial ca un atac blitzkrieg asupra Kievului.Într-una dintre mărturi, un soldat Rosgvardia a spus instanței că comandantul său a instruit unitatea sa cu trei zile înainte de invazie că vor fi trimiși în Ucraina pentru a „patrula străzile și intersecțiile Kievului”. Foto: Profimedia Images

Peste 100 de membri ai Gărzii Naționale au fost concediați pentru că au refuzat să lupte în Ucraina, arată documente din instanță. Cazurile care implică Rosgvardia, cunoscută drept armata privată a lui Vladimir Putin, sunt cel mai clar semn de până acum al disidenței în rândurile rușilor, scrie The Guardian.

Cazurile celor 115 membri ai Gărzii Naționale, o forță cunoscută și sub numele de Rosgvardia, au ieșit la iveală miercuri, după ce o instanță locală rusă a respins un proces colectiv prin care aceștia au contestat demiterea lor.

Conform deciziei instanței, procesul a fost respins după ce judecătorul a stabilit că soldații au fost concediați pe bună dreptate pentru „refuzul de a îndeplini o misiune oficială” de a lupta în Ucraina și, în schimb, s-au întors la locul de muncă obișnuit.

Procesul a avut loc la Nalcik, capitala republicii Kabardino-Balkară din Caucazul rus, unde este sediul unității.

De la invazia de către Moscova a Ucrainei, armata rusă s-a confruntat cu numeroase probleme. 

Pentagonul a declarat în această lună că are „rapoarte” conform cărora „ofițeri de grad mediu de la diferite niveluri, chiar și până la nivel de batalion”, „fie au refuzat să se supună ordinelor” fie nu le respectau.

Andrei Sabinin, avocatul care i-a reprezentat pe cei 115 militari, a spus că decizia instanței a fost „fără precedent” dată fiind complexitatea cazului.

„Exprim îndoielile cu privire la corectitudinea procesului în ansamblu, deoarece clienților mei li s-a refuzat să cheme anumiți martori și mai multe documente au fost respinse de instanță”, a spus avocatul.

Potrivit lui Sabinin, comandanții unității Rosgvardia au oferit soldaților opțiunea de a nu lupta, iar demiterea lor a fost ilegală.

Rusia a creat Rosgvardia, o forță militarizată separată de armată, pentru a lupta împotriva terorismului și a menține ordinea publică. De la înființarea sa, membrii Rosgvardia, care este adesea denumită „armata privată” a lui Vladimir Putin, au fost implicați în cea mai mare parte în represiunile împotriva protestelor pașnice antiguvernamentale.

Care era rolul Rosgvardia în Ucraina

Analiștii militari au legat utilizarea intensivă de către Rusia a soldaților Rosgvardia în Ucraina de obiectivele strategice ale Moscovei de a captura și deține marile orașe ucrainene, inclusiv Harkov și capitala Kiev. Aceste planuri au eșuat, în timp ce unitățile Rosgvardia au suferit pierderi grele după ce orașele ucrainene au rămas câmpuri de luptă în loc să fie capturate de Rusia, ceea ce a lăsat unitățile Rosgvardia expuse atacurilor ucrainene.

Documentele obținute vineri de The Guardian dintr-un dosar penal separat, deschis împotriva unui jurnalist rus, dezvăluie și mai mult rolul Rosgvardia în Ucraina.

Mikhail Afanasiev, redactorul șef al revistei Novy Fokus din regiunea rusă Khakassia, a fost arestat de forțele de securitate luna trecută din cauza unui articol publicat despre o unitate Rosgvardia care a refuzat, de asemenea, să lupte în Ucraina.

Mărturiile din instanță date de membrii unității Rosgvardia, menționate în materialul lui Afanasyev, confirmă informațiile anterioare conform cărora membri ai Gărzii Naționale din Khakassia au refuzat să lupte.

Mărturiile acordă, de asemenea, greutate informațiilor conform cărora invazia Ucrainei de către Kremlin a fost concepută inițial ca un atac blitzkrieg asupra Kievului, cu scopul de a captura capitala.

Într-una dintre mărturi, un soldat Rosgvardia a spus instanței că comandantul său a instruit unitatea sa cu trei zile înainte de invazie că vor fi trimiși în Ucraina pentru a „patrula străzile și intersecțiile Kievului”.

„Comandantul a explicat că toți membrii gărzii naționale și ai forțelor armate ruse au primit sarcini specifice în timpul operațiunii speciale din Ucraina. Sarcina detașamentului nostru și a tuturor celorlalte detașamente care erau staționate cu noi a fost să păzească străzile și intersecțiile Kievului”, a declarat acesta în instanță.

La o lună de la începutul războiului, Moscova a fost nevoită să-și schimbe ofensiva către obiective mai limitate după ce s-a confruntat cu o rezistență acerbă ucraineană, armata rusă acordând prioritate „eliberarării” regiunii Donbas, unde a obținut unele succese în ultima săptămână.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate