Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

Data actualizării: Data publicării:
incendiu de vegetatie in catalonia
Foto: Profimedia

Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectare de vegetaţie, relatează Reuters.

Zone extinse din Spania sunt în stare de alertă maximă în ceea ce priveşte incendiile de vegetaţie, după ce ţara a înregistrat cea mai caldă lună iunie din istorie. Două persoane au murit într-un incendiu de vegetaţie la 1 iulie în regiunea Catalonia, unde se află şi Tarragona.

Cel mai recent incendiu a izbucnit luni dimineaţă într-o zonă izolată din apropierea satului Pauls, unde vânturile puternice şi terenul accidentat au îngreunat eforturile de stingere a incendiilor, au declarat autorităţile. O unitate militară de urgenţă a fost desfăşurată marţi dimineaţă, alături de peste 300 de pompieri care lucrau în zonă.

„De la miezul nopţii, pompierii se luptă cu incendiul şi cu rafale de vânt de până la 90 de kilometri pe oră”, a declarat serviciul regional de pompieri din Catalonia, adăugând că se aşteaptă ca vântul Mistral puternic să se atenueze până după-amiază.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Peste noapte, maşinile de pompieri au străbătut drumurile sinuoase din Munţii Pauls, înconjurate de flăcări, în timp ce echipajele evaluau şi încercau să stăpânească incendiul, notează Reuters, citată de News.ro.

În satele învecinate Xerta şi Aldover, locuitorii au petrecut o noapte albă în timp ce flăcările le ameninţau casele. „(A fost) multă teamă şi multă emoţie pentru că suntem deja la marginea incendiului. Noaptea trecută, din cauza vântului care înteţea focul şi a fumului, nu am putut ieşi din casă. Groaznic, aşa ceva nu s-a mai văzut până acum”, a declarat Rosa Veleda, în vârstă de 76 de ani, pentru Reuters.

Autorităţile au declarat că au împiedicat focul să se extindă peste râul Ebro, ceea ce ar fi înrăutăţit situaţia. Aproximativ 30% din zona afectată se află în Parcul Natural Ports, iar autorităţile investighează originile incendiului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...