Peste 23.000 de cazuri noi de COVID-19 în Spania, în numai trei zile

Data publicării:
coronavirus Spania
Spania, una dintre cele mai lovite țări din lume în pandemia de coronavirus FOTO: Profimedia Images

Ministerul spaniol al Sănătăţii a anunţat luni peste 23.000 de noi cazuri de COVID-19 faţă de raportarea de vineri, iar în ultimele şapte zile s-au înregistrat încă 141 de decese asociate acestei boli, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate în Spania de la începutul pandemiei ajunge astfel la 462.858, cel mai ridicat bilanț între statele UE.

Spania are, de asemenea, cea mai ridicată rată din UE a noilor cazuri la 100.000 de locuitori înregistrată în ultimele 14 zile: 205,5 cazuri. Urmează Franţa, cu 87,9 cazuri, şi România, cu 72 de cazuri, notează agenţia EFE.

Numărul infectărilor este ridicat, a admis luni epidemiologul-şef al Ministerului spaniol al Sănătăţii, Fernando Simon. El pune însă aceste cifre şi pe seama numărului mare de teste efectuate.

Simon a precizat că aproximativ jumătate din cazurile detectate sunt asimptomatice şi circa 55% din totalul noilor infectări sunt la persoane cu vârste sub 40 de ani.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”