Peste 60 de drone rusești, doborâte de Ucraina noaptea trecută. O femeie a murit la Kursk, în Rusia, într-un atac ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
soldați ucraineni vânează drone rusești noaptea
Ucrainenii folosesc acum lasere militare și drone specializate în doborârea altor drone pentru a intercepta atacurile armatei ruse, care au devenit tot mai sofisticate în cei trei ani de război. Foto: Shutterstock

Forţele aeriene ale Ucrainei au raportat doborârea a 63 de drone lansate de Rusia înspre teritoriului ucrainean în noaptea de joi spre vineri, în timp ce un atac ucrainean cu dronă a ucis o femeie într-o clădire rezidenţială din oraşul rus Kursk.

Conform informaţiilor transmise de forţele aeriene ucrainene pe contul lor de Telegram, doborârea dronelor a fost realizată de aviaţie şi de unităţi mobile de război electronic şi de foc, scrie Agerpres.

Cele 63 de drone lansate în estul şi nordul Ucrainei erau sisteme de atac, inclusiv modelul „Shahed” de fabricaţie iraniană, precum şi alte tipuri.

Comunicatul militar a informat, de asemenea, că Rusia a folosit două rachete balistice şi un total de 97 de drone, astfel încât s-a înregistrat impactul a 34 de drone în 13 puncte de pe teritoriul ţării.

Pe de altă parte, un atac ucrainean cu dronă a ucis o femeie într-o clădire rezidenţială din oraşul rus Kursk în noaptea de joi spre vineri.

„O dronă inamică a atacat în timpul nopţii o clădire" într-un cartier din Kursk ale cărei etaje superioare au luat foc, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Kursk, Aleksandr Hinştein.

O femeie în vârstă de 45 de ani a murit, iar zece persoane au fost rănite, inclusiv un adolescent născut în 2010, a spus el, adăugând că au fost avariate mai multe clădiri învecinate şi o şcoală.

Regiunea Kursk a fost ţinta unei ofensive a forţelor ucrainene în vara anului 2024, care au ocupat peste o mie de kilometri pătraţi din teritoriul rusesc înainte de a fi expulzate definitiv în aprilie 2025.

De când Rusia a lansat ofensiva militară pe scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022, Kievul a răspuns cu atacuri cu drone asupra unor infrastructuri din Rusia situate la sute de kilometri distanţă de graniţă.

Acest ultim atac are loc cu doar câteva ore înaintea summitului dintre preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump, care va avea loc vineri în statul american Alaska.

Pe măsură ce se apropie întâlnirea, Ucraina se confruntă cu o presiune militară din ce în ce mai mare. Joi, autorităţile ucrainene au ordonat noi evacuări ale populaţiei dintr-o zonă a regiunii Doneţk din estul ţării deoarece armata rusă a avansat rapid în ultimele zile.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...