Peter Magyar a rămas fără imunitate după votul din Parlamentul de la Budapesta. Premierul maghiar este acuzat că a furat un telefon

Data actualizării: Data publicării:
Peter Magyar. Foto: Profimedia
Peter Magyar. Foto: Profimedia

Parlamentul ungar a votat luni favorabil suspendarea imunităţii premierului Peter Magyar, aşa cum acesta însuşi a cerut, pentru a putea fi investigat într-un dosar deschis în urma unei acuzaţii de furt după ce în urmă cu doi ani i-ar fi smuls unei persoane telefonul mobil cu care-l filma şi l-ar fi aruncat în Dunăre. În acelaşi timp, a fost ridicată imunitatea a doi parlamentari de opoziţie care au fost miniştri în fostul guvern condus de Viktor Orban şi sunt acum acuzaţi de corupţie.

Moţiunea de ridicare a imunităţii premierului Magyar, a fostului ministru al culturii Balazs Hanko şi a fostului ministru al dezvoltării Miklos Sesztak, a fost adoptată într-o sesiune specială a parlamentului, cu 139 de voturi pentru, fără niciun vot împotrivă sau abţinere. Partidul Fidesz al fostului premier Viktor Orban şi aliatul KDNP al acestuia au boicotat votul, relatează agenţiile MTI şi AFP, potrivit Agerpres.

În discursul adresat legislativului, la fel şi într-un mesaj video postat marţea trecută pe Facebook, Peter Magyar le-a cerut parlamentarilor să-i suspende imunitatea, afirmând că el este responsabil pentru toate acţiunile sale. El a criticat însă Parchetul că ar trata laolaltă cazul său cu cele ale respectivilor foşti miniştri, dosare fără legătură între ele.

Parchetul ungar a cerut suspendarea imunităţii premierului în urma redeschiderii unei investigaţii după încheierea mandatului lui Magyar de membru al Parlamentului European, mandat în timpul căruia el a beneficiat de asemenea de imunitate.

Ancheta priveşte un incident din iunie 2024, când, conform procurorului-şef de la acea vreme, Peter Magyar a surprins un cetăţean care-l filma cu telefonul mobil într-un bar, i-a smuls acestuia acel telefon pe care apoi l-a aruncat în Dunăre sub privirile mai multor martori, inclusiv ale victimei căreia a refuzat să-i restituie aparatul.

Între timp, telefonul a fost recuperat şi restituit posesorului, dar fapta lui Magyar îndeplineşte criteriile legale pentru a fi încadrată în infracţiunea de furt, potrivit Parchetului.

Ancheta care-l priveşte pe deputatul Balazs Hanko, membru al partidului Fidesz, se referă la o presupusă delapidare a 47 de milioane de euro din fonduri publice, din care o parte ar fi fost folosite pentru finanţarea campaniei electorale a acestui partid pentru alegerile parlamentare desfăşurate în aprilie.

La rândul său, deputatul Miklos Sesztak, membru al partidului creştin-democrat KDNP, este suspectat că ar fi primit mai multe milioane de euro mită pentru cumpărarea unor autobuze la mâna a doua între anii 2014 şi 2018.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”