„PIB-ul mondial va fi afectat”. Qatarul se așteaptă ca exporturile de energie din Golf să se oprească dacă războiul cu Iran continuă

Data actualizării: Data publicării:
QatarEnergy gnl gaze naturale
Foto: Profimedia Images

Qatar se așteaptă ca toți producătorii de energie din Golf să oprească exporturile în câteva săptămâni, dacă conflictul cu Iranul continuă și prețul petrolului ajunge la 150 de dolari pe baril, a declarat ministrul Energiei al țării, Saad al-Kaabi, într-un interviu acordat Financial Times și publicat vineri, transmite Reuters

Qatar a oprit luni producția de gaze naturale lichefiate, în timp ce Iranul a continuat să atace țările din Golf, ca răspuns la atacurile israeliene și americane. 

Producția de GNL a țării este echivalentă cu aproximativ 20% din oferta globală și joacă un rol major în echilibrarea cererii de combustibil atât pe piețele asiatice, cât și pe cele europene. 

„Ne așteptăm ca toți cei care nu au invocat încă forța majoră să o facă în următoarele zile, dacă situația va continua. Toți exportatorii din regiunea Golfului vor trebui să invoce forța majoră”, a declarat Kaabi pentru FT. 

„Dacă acest război va continua câteva săptămâni, creșterea PIB-ului la nivel mondial va fi afectată”, a spus el. 

„Prețul energiei va crește pentru toată lumea. Vor exista penurii de anumite produse și va avea loc o reacție în lanț a fabricilor care nu vor putea aproviziona”, a spus Kaabi. 

Citește și: Prețul petrolului a trecut de 90 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Îngrijorări în piață 

Kaabi a afirmat că, chiar dacă războiul s-ar termina imediat, Qatarului i-ar lua „săptămâni sau luni” pentru a reveni la un ciclu normal de livrări. 

Analiștii și economiștii au subliniat potențialul impact al războiului asupra economiilor la nivel global. 

Kaabi, care este și CEO al QatarEnergy, unul dintre cei mai mari producători de gaz natural lichefiat din lume, a declarat pentru FT că proiectul de extindere North Field al companiei va întârzia începerea producției. 

„Cu siguranță, acest lucru va întârzia toate planurile noastre de extindere”, a spus Kaabi. „Dacă ne revenim într-o săptămână, poate că efectul va fi minim, dar dacă va dura o lună sau două, situația va fi diferită.” 

Proiectul era programat să înceapă producția la mijlocul anului 2026. 

El a prevăzut că prețul țițeiului ar putea ajunge la 150 de dolari pe baril în două-trei săptămâni dacă navele și tancurile petroliere nu vor putea trece prin Strâmtoarea Hormuz, cea mai importantă rută de export de petrol din lume, care leagă cei mai mari producători de petrol din Golf de Golful Oman și Marea Arabiei. 

Kaabi se așteaptă, de asemenea, ca prețul gazului să crească la 40 de dolari pe milion de unități termice britanice (BTU).

Citește și Șocul gazelor în Europa și miza României: dependența de piața europeană și pariul pe Coridorul Vertical 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...