Plan în trei etape pentru SUA. Donald Trump: "Este timpul să se repornească America"

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump sustine o conferinta de presa la Casa Alba
Foto: Profimedia Images

Donald Trump a afirmat joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Casa Albă, că este timpul ca "să se repornească America", după restricţiile impuse din cauza noului coronavirus, notează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele american a precizat că redeschiderea ţării va avea loc în etape, "stat cu stat" şi pe baza unor date "verificabile", pentru a evita un nou val de contaminări.

El nu a stabilit un calendar exact şi a lăsat la latitudinea guvernatorilor să adapteze ritmul "redeschiderii" economiei la situaţiile locale.

Prima etapă va putea fi declanşată atunci când un stat înregistrează o scădere a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile, iar spitalele sale nu mai sunt aglomerate de afluxul de pacienţi.

Ea ar impune ca şcolile să rămână în continuare închise, ca şi barurile, în timp ce restaurantele şi cluburile de sport ar putea redeschide în anumite condiţii.

Portul măştii de protecţie în public va fi recomandat "cu tărie", telemunca va rămâne regula acolo unde este posibil, iar măsurile de distanţare socială menţinute.

Persoanele cele mai vulnerabile vor rămâne în izolare, iar călătoriile neesenţiale "minimizate"

În paralel, autorităţile ar urma să fie în măsură să depisteze pe scară largă cazurile de coronavirus.

Dacă nu va fi observat niciun puseu al pandemiei, va fi demarată faza a doua, în special cu redeschiderea şcolilor şi reluarea călătoriilor

Ridicarea restricţiilor şi izolării, în cea de-a treia fază, va interveni atunci când va fi confirmată absenţa resurgenţei pandemiei.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri