Plan de sabotaj al Rusiei în Europa: mărturia unui suspect despre coletele cu dispozitive incendiare trimise spre Londra

Data publicării:
DHL Cargo Aircraft, Eindhoven, The Netherlands - 22 Dec 2020
Rusia neagă că este în spatele unor acte de sabotaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un bărbat implicat în expedierea unor colete cu dispozitive incendiare care au ajuns în rețelele de curierat din Europa a vorbit pentru prima dată despre operațiune, într-un caz investigat de autorități ca parte a unui plan de sabotaj atribuit Rusiei, scrie BBC. Trei dintre pachete au luat foc în 2024, unul chiar înainte de a fi încărcat într-un avion cargo cu destinația Londra, iar ancheta internațională a dus la arestarea a 22 de persoane în Lituania și Polonia.

Planul ar fi presupus trimiterea unor colete din Lituania către Marea Britanie și Polonia, folosind companii de curierat. Pachetele conțineau jucării sexuale, loțiuni de corp sau perne de masaj, însă în interior erau ascunse dispozitive incendiare sofisticate.

Potrivit anchetatorilor, tuburile de cosmetice fuseseră reumplute cu nitrometan, un exploziv lichid puternic, iar mecanismele de aprindere erau ascunse în pernele de masaj astfel încât să nu fie detectate nici de scanerele din aeroport.

Temporizatoarele dispozitivelor ar fi fost deja activate în momentul în care coletele au fost preluate pentru expediere, în iulie 2024, în Vilnius. În următoarele două zile, trei dintre pachete au luat foc, unul chiar înainte de a fi încărcat într-un avion cargo care urma să plece spre Londra.

Autoritățile consideră că, dacă incendiul s-ar fi produs mai târziu, consecințele ar fi putut fi deosebit de grave.

În august 2024, un bărbat în vârstă de 53 de ani, Aleksandr Suranovas, a fost arestat și acuzat că ar fi acționat în numele serviciului de informații militare al Rusiei, GRU. Potrivit anchetei, el ar fi fost ultima verigă dintr-un lanț de persoane implicate în operațiune.

Aleksandr Suranovas a recunoscut că a trimis coletele, fiind surprins de camerele de supraveghere în oficiile companiilor de curierat DHL și DPD, însă susține că nu știa nimic despre dispozitivele ascunse în interior.

„Nu aș fi acceptat niciodată așa ceva, pentru că mi se pare îngrozitor. Am fost folosit.”

Bărbatul se află în prezent sub supraveghere strictă, cu brățară electronică, și așteaptă procesul.

În total, 22 de persoane au fost reținute în Lituania și Polonia în cadrul unei investigații internaționale privind acest caz.

Anchetatorii susțin că operațiunea ar fi fost coordonată de la distanță din Rusia, fiecare participant având o sarcină precisă, de la transportul mecanismelor de aprindere în Uniunea Europeană până la livrarea coletelor către firmele de curierat.

Fosta ministră a Apărării din Lituania, Dovilė Šakalienė, a declarat că folosirea unor intermediari care nu cunosc întreaga operațiune este o metodă frecvent utilizată pentru a face mai dificilă identificarea celor care coordonează astfel de acțiuni.

Potrivit autorităților lituaniene, cazul face parte dintr-un val mai amplu de acte de sabotaj în Europa apărute după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, inclusiv incendieri și alte incidente.

„Nu aș numi asta un război din umbră. Cred că este o agresiune activă împotriva statelor noastre”, a declarat Vilmantas Vitkauskas, șeful Centrului Național de Management al Crizelor din Lituania.

„Este un mesaj clar că cei care sprijină Ucraina vor fi loviți de ruși.”

Unul dintre suspecții considerați coordonatori ai operațiunii, cunoscut sub numele de „Warrior”, ar fi implicat și într-un incendiu provocat la un magazin Ikea din Vilnius, în mai 2024.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată