Planul lui Trump în Ucraina „deschide calea către un alt război”, avertizează un oficial britanic. „Este foarte îngrijorător”

Data actualizării: Data publicării:
ZDc3YjgyOGZiZmRhYmIxZGZmYWFlOWYzOA==.thumb
Donald Trump. Foto: Shutterstock

Fostul ministru de Externe al Marii Britanii, William Hague, a avertizat miercuri că planul președintelui Donald Trump de a pune capăt rapid invaziei ruse din Ucraina „nu va face decât să deschidă calea pentru un alt război”, relatează Kyiv Independent. El susține totodată că prăbușirea Kievului ar fi o umilință mai mare pentru SUA decât retragerea trupelor americane din Afganistan.

„Trump a scos în evidență umilința suferită de Biden cu privire la Afganistan, dar dacă (n.r. războiul) se termină cu prăbușirea Ucrainei, aceasta va fi o umilință mult mai mare pentru SUA”, a declarat fostul șef al diplomației britanice.

Statele Unite s-au retras din Afganistan în 2021, sub administrația Biden, punând capăt unei prezențe militare de 20 de ani. Mișcarea talibană a cucerit rapid țara la scurt timp după aceea.

„Este în interesul lui Trump, în propriul său interes, să mențină puterea Occidentului asupra acestor lucruri”, a declarat Hague, care a ocupat funcția de ministru de Externe în cabinetul lui David Cameron, între anii 2010-2014.

„Putin s-ar întoarce pentru restul Ucrainei”

Sprijinul lui Donald Trump pentru Ucraina rămâne un semn de întrebare, în timp ce analiștii și politicienii încearcă să evalueze planurile sale pentru pace.

„Este foarte îngrijorător faptul că președintele ales Trump vine cu ceea ce pare a fi un punct de vedere destul de puternic că acest lucru (n.r. războiul) poate fi rezolvat rapid, dar rezolvat în condiții care ar favoriza în mod covârșitor Rusia”, a declarat Hague.

El a avertizat că orice astfel de înghețare a războiului de-a lungul liniilor actuale de front „nu ar face decât să deschidă calea pentru un alt război”, deoarece „Putin s-ar întoarce pentru restul Ucrainei”.

Trump a insistat mult timp că ar putea negocia sfârșitul războiului cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu președintele rus Vladimir Putin, însă nu a oferit detalii cu privire la modul în care ar face acest lucru.

Potrivit unor surse, este de așteptat ca Trump să numească în curând un emisar de pace ucrainean pentru a conduce negocierile privind încheierea războiului dintre Ucraina și Rusia, relatează Fox News.

„Veți vedea un trimis special senior, cineva cu multă credibilitate, care va avea sarcina de a găsi o rezoluție, de a ajunge la o înțelegere de pace”, a declarat una dintre surse. „Veți vedea asta în scurt timp”.

„Nu trebuie să fim blânzi cu rușii”

Între timp, aliații Kievului au încercat să își „protejeze” sprijinul pentru Ucraina, Polonia coordonându-se cu Regatul Unit pentru a menține ajutorul după ce Trump va prelua funcția în 2025. Premierul polonez Donald Tusk intenționează să poarte discuții cu omologul său britanic, Keir Starmer, în zilele următoare.

Administrația Biden intenționează, de asemenea, să crească asistența militară americană pentru Ucraina în ultimele luni ale mandatului său pentru a oferi cât mai mult sprijin posibil înainte ca Trump să preia funcția în ianuarie 2025, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, la Bruxelles.

„Lecția de atunci nu ar trebui să ne fie pierdută acum, și anume că nu ar trebui să fim blânzi cu (n.r. rușii) ei acum”, a declarat Hague, referindu-se la perioada 2014-2015, când țările occidentale au făcut puțin pentru a-l pedepsi pe Putin pentru anexarea Crimeei și începerea unui război în estul Ucrainei.

„Ar fi trebuit să fim mai duri atunci și mai hotărâți acum”, a adăugat el.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine