Poliţia italiană a confiscat zeci de tone de pastă de tomate etichetată în mod fals drept „Made in Italy”

Data publicării:
pasta de tomate cu paste
Nu este clar dacă bulionul provine din Bulgaria sau din altă ţară. Foto: Profimedia

Poliţia de frontieră italiană a anunţat joi că a confiscat peste 42 de tone de pastă de tomate etichetată în mod fals ca fiind produsă în Italia dar care a intrat în ţară via Bulgaria, transmite Reuters.

Italia, unul dintre principalii producători mondiali de sos de tomate, a fost implicată în trecut într-o controversă privind etichetarea greşită a pastei de tomate importate din China.

Ofiţerii italieni au confiscat sosul de roşii în două operaţiuni separate, după ce au oprit două camioane care veneau din Bulgaria în timpul controalelor efectuate în portul Brindisi din sud-est, a informat Guardia di Finanza într-un comunicat.

Nu este clar dacă bulionul provine din Bulgaria sau din altă ţară, au adăugat poliţiştii, notează Reuters, citată de Agerpres.

Transporturile confiscate aveau ca destinaţie două companii italiene cunoscute pentru produsele din roşii „Made in Italy”, a precizat Guardia di Finanza, care nu a dezvăluit însă numele companiilor.

Presupusa fraudă ar fi generat profituri ilicite de sute de mii de euro şi ar fi reprezentat un risc potenţial pentru sănătatea populaţiei, „deoarece prezenţa contaminanţilor interzişi de legislaţia UE nu poate fi exclusă”, se mai arată în comunicatul poliţiei.

„Consumatorii ar fi crezut că achiziţionează un produs din Italia, dar cine ştie ce ar fi mâncat”, a declarat pentru Reuters colonelul Emilio Fiora, comandantul unităţii Guardia di Finanza din Brindisi.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sam Neill a murit la 78 de ani. Actorul din „Jurassic Park” învinsese cancerul și își dorea să revină pe...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...