Polonia alocă 4,8% din PIB pentru Apărare, dar modernizarea armatei întârzie. General: „Nu compensăm 30 de ani de subfinanțare”

Data publicării:
soldati polonia armata polonia
Soldați polonezi. Foto: Getty Images

Șeful Statului Major al Forțelor Armate poloneze a avertizat, miercuri, asupra „amenințării existențiale” pe care o reprezintă Rusia pentru Polonia, subliniind întârzierile în modernizarea armatei, în pofida unor cheltuieli record pentru apărare.

Polonia, cea mai mare țară de pe flancul estic al NATO, învecinată cu Rusia, Belarus și Ucraina, este unul dintre membrii Alianței care alocă cele mai mari fonduri pentru apărare, alături de statele baltice,relatează Agence France-Presse preluată de Agerpres.

Varșovia urmează să aloce în acest an 4,8% din PIB pentru apărare, apropiindu-se de obiectivul de 5% stabilit de NATO pentru anul 2035.

Trei decenii de subfinanțare, greu de recuperat

Cu toate acestea, „în pofida cheltuielilor record pentru apărare din ultimii trei ani, aceste măsuri nu au putut compensa cele aproape trei decenii de subfinanțare cronică a forțelor armate”, a declarat generalul Wieslaw Kukula în cadrul unei reuniuni la Varșovia, la care au participat oficiali militari de rang înalt, ministrul apărării și președintele țării.

El a evidențiat un „ritm de modernizare tehnică” mai lent decât era estimat, în contextul creșterii efectivelor armatei poloneze, care ar urma să ajungă la 500.000 de militari până în 2039, față de aproximativ 210.000 în prezent.

Potrivit generalului, unele unități nou-înființate nu ating capacitatea de luptă necesară, nu din cauza lipsei de personal, ci din cauza deficitului de echipamente de bază.

În acest context, el a reiterat că Rusia „rămâne o amenințare existențială” pentru Polonia.

Fonduri europene prin instrumentul SAFE

Polonia urmează să primească 43,7 miliarde de euro prin instrumentul financiar european SAFE (Acțiunea de Securitate pentru Europa), parte a unui pachet total de 150 de miliarde de euro, destinat consolidării capacităților europene de apărare.

Autoritățile de la Varșovia intenționează să utilizeze aceste fonduri pentru stimularea producției interne de armament.

Guvernul susține că Polonia va accede la SAFE chiar dacă președintele Karol Nawrocki, susținut de opoziția naționalistă de dreapta, va respinge prin veto legea care reglementează aplicarea internă a mecanismului.

Principalul partid de opoziție, Lege si Justitie (PiS), afirmă că SAFE ar putea deveni un instrument de presiune din partea Bruxelles-ului asupra Varșoviei, invocând mecanismul de control al alocării fondurilor, care – în opinia formațiunii și a președintelui – ar putea afecta suveranitatea națională a Poloniei.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci dacă ai vacanță în Egipt și vrei să o anulezi. Cum îți poți recupera banii
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Ce va pune capăt războiului SUA împotriva Iranului, potrivit unui înalt oficial iranian
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...