Polonia, în alertă: au fost impuse restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei estice a țării, după doborârea dronelor rusești

Data publicării:
Avioane poloneze și aliate, în apărarea teritoriului Poloniei.
Avioane poloneze și aliate, în apărarea teritoriului Poloniei. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Polonia a introdus restricţii privind traficul aerian de-a lungul graniţelor sale estice cu Belarus şi Ucraina, a anunţat joi Comandamentul Operaţional al Forţelor Armate, pe fondul creşterii tensiunilor la o zi după incursiuni multiple ale unor drone în spaţiul aerian al acestui stat membru al NATO, informează Reuters.

Polonia a doborât miercuri dimineaţă drone presupus ruse în spaţiul său aerian, cu sprijinul unor aeronave aparţinând unor aliaţi ai săi din NATO, fiind pentru prima dată când un membru al alianţei militare occidentale a folosit puterea de foc în timpul războiului Rusiei din Ucraina.

„La cererea Comandamentului Operaţional al Ramurilor Forţelor Armate ... restricţiile de trafic aerian vor fi introduse în partea de est a Poloniei sub forma zonei restricţionate EP R129", a declarat Agenţia Poloneză de Navigaţie Aeriană într-un comunicat publicat miercuri seară.

Restricţiile au intrat în vigoare miercuri, la ora 22:00 GMT (01.00, ora României - n.r.), şi se aplică până pe 9 decembrie, a precizat agenţia.

De la răsărit până la apus, zborurile în zona restricţionată sunt interzise, cu excepţia aeronavelor cu echipaj uman care operează în conformitate cu un plan de zbor cu transpondere adecvate şi care menţin comunicarea bidirecţională cu autorităţile aviatice, a precizat agenţia.

Restricţiile nu se aplică nici pentru zborurile militare şi pentru unele zboruri şi indicative de apel suplimentare cu scop special.

„De la apus până la răsărit există o interdicţie totală a zborurilor, cu excepţia aeronavelor militare... În zona EP R129, există o interdicţie de zbor de 24 de ore pentru aparate civile fără pilot", a declarat agenţia.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat miercuri că dronele sale au efectuat un atac major asupra instalaţiilor militare din vestul Ucrainei, dar nu aveau în plan să lovească ţinte din Polonia.

Citește și: Prima reacție a Rusiei după ce dronele sale au fost doborâte în spațiul aerian al Poloniei

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”