Foto Pompierii români, lăudați în presa din Grecia: Sunt de pe altă planetă. Folosesc drone, sunt organizați și au reflexe uimitoare

pompieri romani sting incendii
Pompierii români se luptă cu incendiile de pe insula Evia. Foto: IGSU

Presa din Grecia laudă intervenția pompierilor români, care ajută la stingerea incendiilor care au cuprins țara. De câteva zile, detașamentul de pompieri se luptă cu focul de pe insula Evia. Modul de acțiune al acestora a adus numai cuvinte de laudă, atât din parte presei elene, dar și a populației din zonă.

„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație. În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau mașini, pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate”, scrie publicația fimes.gr.

Imagini din dronele folosite de pompierii români pentru localizarea incendiilor din Grecia.

Citește și Premierul grec mulțumește celor 22 de țări care ajută la stingerea incendiilor, printre care este și România

Și alte ziare și publicații online au vorbit despre implicarea pompierilor români în stingerea incendiilor din Grecia.

„Înregistrările video cu pompierii din România care se află în Grecia pentru a acţiona împotriva incendiilor fac turul internetului. România, cu 112 pompieri și 23 de vehicule, a răspuns la cererea de ajutor transmisă de guvernul grec prin Mecanismul european de protecție civilă”, notează Athens Voice, citată de Rador.

„Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie, deoarece este o țară care nu aparține cercului tradițional de aliați ai Greciei, iar Kyriakos Mitsotakis nu s-a întâlnit niciodată cu omologul său român, Florin Cîţu”, scrie și publicația grecească Crisis Monitor.

112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă) participă la misiunea din Grecia. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a IGSU, luni, pompierii români acționează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari de pe insula Evia. 

„Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor”, se arată în mesajul popmpierilor români.

Vezi și VIDEO. Imagini apocaliptice surprinse de pasagerul unui feribot în insula Evia. „Ce mai poate arde?”

Editor : R.K.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate