Portugalia elimină „vizele de aur” pentru investitori şi nu mai acorda noi licenţe pentru Airbnb

Data publicării:
Lisabona, Portugalia
Chiria medie în Lisabona depășește 2.000 de euro, în timp ce salariul minim este de aproximativ 760 de euro. FOTO: Getty Images

Portugalia a anunţat joi o serie de măsuri pentru rezolvarea crizei de locuinţe; printre altele, vor fi eliminate aşa-numitele "vize de aur" pentru investitori şi nu se vor mai acorda noi licenţe pentru sistemele de închirieri pe termen scurt, cum ar fi Airbnb, informează Reuters.

Chiriile şi preţurile locuinţelor au explodat în Portugalia, una din cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană. Anul trecut, peste 50% din angajaţi câştigau sub 1.000 de euro pe lună, iar în capitala Lisabona chiriile au crescut cu 37%, menţionează agenţia citată. Salariile mici, piaţa imobiliară agitată, politicile de încurajare a investitorilor străini şi dependenţa de turism a economiei le-au creat portughezilor dificultăţi mari la cumpărarea sau închirierea unei locuinţe, iar inflaţia de 8,3% a agravat problema.

Premierul Antonio Costa a afirmat că criza afectează acum toate familiile din Portugalia, nu doar pe cele mai vulnerabile.

Nu este clar când vor intra în vigoare măsurile, al căror cost se ridică la cel puţin 900 de milioane de euro. Prim-ministrul a declarat că unele părţi din pachetul legislativ vor fi adoptate luna viitoare, iar altele urmează să fie votate de parlament.

Se va introduce un mecanism de reglementare a majorării chiriilor, iar guvernul de la Lisabona va oferi stimulente fiscale proprietarilor care transformă spaţiile de cazare turistice în locuinţe de închiriat pentru localnici.

Deputata Mariana Mortagua din Blocul de Stânga a criticat intenţiile executivului, susţinând că se oferă avantaje fiscale proprietarilor care au beneficiat deja de "speculaţii".

Ideea de a nu se mai acorda noi licenţe pentru cazarea turiştilor, cum ar fi cele pentru sistemul Airbnb, cu excepţia zonelor rurale slab populate, este considerată de social-democraţi un atac la dreptul de proprietate al persoanelor şi firmelor.

Costa a anunţat că statul portughez va închiria locuinţele neocupate direct de la proprietari, pe termen de cinci ani, şi le va oferi pentru închiriere pe piaţă, pentru a combate penuria existentă.

De asemenea, Portugalia nu va mai acorda cetăţenie investitorilor din afara Uniunii Europene, inclusiv celor de pe piaţa imobiliară; criticii susţin că "vizele de aur" au contribuit până acum la creşterea chiriilor şi a preţurilor locuinţelor. Programul lansat în 2012 a atras până acum investiţii de 6,8 miliarde de euro, din care majoritatea în piaţa imobiliară.

Grupurile pentru dreptul la locuinţă apreciază că măsurile nu vor rezolva prea multe dacă guvernul continuă să promoveze alte politici pentru atragerea străinilor bogaţi, cum ar fi viza pentru "nomazii digitali" introdusă în octombrie anul trecut, care le permite străinilor cu venituri mari din telemuncă să locuiască şi să muncească în Portugalia fără a plăti impozite locale.

La un protest de mică amploare din Lisabona, activista pentru dreptul la locuinţă Andreia Galvao, în vârstă de 23 de ani, a acuzat guvernul că nu îşi respectă promisiunile de a rezolva criza imobiliară. "Obiectivul era ca până în 2024 toţi portughezii să aibă acces la locuinţe de calitate - se pare că nu va fi aşa", a spus ea, adăugând că "situaţia este dramatică".

Grupul "Locuinţa este un drept" apreciază că reglementările nu vor schimba sistemul existent, în care marile fonduri de investiţii imobiliare controlează o parte semnificativă din piaţă. "Pentru imensa majoritate a oamenilor, chiriile vor rămâne nesustenabile, iar cumpărarea unei locuinţe va continua să fie un vis", afirmă militanţii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”