Video Poveștile tulburătoare ale refugiaților ucraineni. Serhii a aflat de pe Twitter despre moartea familiei sale
Jumătate de milion dintre ucrainenii care au reușit până acum să fugă din calea războiului au ajuns în România. Mulți vor să meargă mai departe, dar unii vor să își găsească aici locuri de muncă și să îi ajute prin orice mod posibil pe cei rămași acasă. Pentru ei, pentru refugiații din România, Digi24 a demarat un proiect special: un jurnal în limba ucraineană. Iată poveștile acestei ediții:
Poveștile refugiaților ucraineni sunt tulburătoare. Serhii, de exemplu, a aflat de pe Twitter că toată familia sa a sfârșit în încercarea de a fugi din oraș. A văzut poze și filmări cu patru cadavre pe o stradă din Irpin, după ce armata rusă a bombardat o rută pentru evacuarea civililor.
„A început o luptă de stradă. Ei au părăsit mașina și s-au ascuns în subsol. Patru cadavre. La ora 22.00, nu reușeam să îi sun. În afara faptului că nu ne-am luat rămas bun, mi-am cerut iertare cu o zi înainte pentru că nu eram cu ei, pentru că nu eram în stare să îi protejez. Soția mea nu își pierdea optimismul. A spus: „Vom ieși de aici. Nu îți face griji. Totul va fi bine”. Acestea au fost ultimele ei cuvinte”, a povestit Serhii Perebinis reporterului New York Times.
Mikita avea 18 ani și era student în anul doi la programare. Fiica lui Serhii, Alisa, avea 9 ani.
„Acesta este rucsacul pe care fiul meu îl căra. A fost lovit cu grenade, au fost cioburi. Fiul meu a fost acoperit de cioburi pe tot corpul. Acesta este rucsacul fiicei mele, aici se vede o urmă de sânge”, îi arată Serhii jurnalistului ce i-a mai rămas ca ultimă amintire de la copiii lui.
Serhii plecase pe 17 februarie spre Donețk, pentru a avea grijă de mama sa bolnavă de COVID-19. Îndată ce a părăsit orașul, au început să fie înrolați civili. „Nu știu ce e cu elicopterele astea, sunt foarte multe”, îi povestea la un moment dat soția, trimițându-i o filmare cu telefonul.
S-au regăsit la benzinărie
Dar există și cazuri fericite în rândul refugiaților. O familie s-a reunit la o benzinărie, după ce mama și copiii au fugit din Mariupol.
„Până la Zaporojie am mers pe un teren minat, înțelegeți, cu copiii, noaptea. Pe drum o bombă a explodat, una asurzitoare parcă. Și știți, este atât de înfricoșător când mergi noaptea pe un câmp și de sus cad un fel de luminițe. Erau mii de mașini care mergeau așa”, povestește femeia, izbucnind în lacrimi. Soțul o stânge la piept.
„Din fericire, toți sunt în siguranță, merg la Liov”, îi spune el reporterului.
Cei doi soți speră că vor rezista și se vor putea întoarce în orașul natal.
Mamele plânse zâmbesc când își văd copiii jucându-se
Peste 150 de mii de copii ucraineni au intrat în România de când a început războiul. Își lasă în urmă tații și nu înțeleg de ce, iar dorul de ei le aduce suferință.
„Așa ne-a fost scrisă soarta. Am plâns. Ne-a adus până la graniță. Am plâns. S-au jucat și s-au liniștit”, povestește Uliana.
Unul dintre voluntarii care au venit la Vama Siret este un profesor universitar la Suceava. Când nu are ore, Alexei Savin vine în Vama Siret și încearcă să-i înveselească pe copii.
„Mamele de multe ori nu pot reacționa, că sunt marcate, plânse, dar mergem la copii și când văd că ei zâmbesc, că ei se simt mai bine, prind și ele curaj”, spune Alexei Savin.
Copiii care desenează eroi, pentru eroi
Opt copii ucraineni, din Cernăuți, sosiți fără părinții lor în România, sunt cazați la Palatul Mogoșoaia de lângă București și încearcă să ajute cum pot armata de la Kiev. Cu gândul la cei de acasă, ei au pictat tablouri pe care vor să le vândă într-o licitație.
„Dacă o să reușesc să vând această lucrare, o să dau banii pentru armata ucraineană”, spune Andrei.
Sora lui, Alexandra, se gândește și la rudele militarilor.
„Eu pictez un subiect mistic. Vreau să donez banii fie armatei, fie pentru familiile soldaților care luptă pentru Ucraina”, spune tânăra.
Tot la Palatul Mogoșoaia am întâlnit-o pe Katia, directorul Teatrului artistic „Bravo” din Kiev. Forțată de război, ea s-a refugiat în România și acum are activități alături de micii artiști.
„Studenții mei fac dublaj pentru povești spuse pe un canal, pe internet, pentru copiii care sunt în adăposturi antibombardament”, povestește Katia.
Organizatorii fac apel la români să îi ajute pe acești copii creativi și prin donarea unor materiale necesare pentru pictură.
Oferte de angajare pentru refugiații ucraineni
Tania și-a pus toată viața într-o valiză, și-a luat cele două pisici în brațe și a fugit din calea războiului. A găsit adăpost în Galați, iar acum, vrea să o ia de la zero. Acasă, în Odesa, era bonă, însă e dispusă să învețe orice meserie ca să-și poată continua viața.
Nu știe limba și ar fi mai bine dacă ar învăța o profesie nouă, transmite Tania prin intermediul unui translator. Femeii i se spune că poate să învețe limba română gratuit și se bucură la aflarea veștii: „Asta-i tare bine!”
La ușa refugiaților ucraineni au bătut angajații Agenției Județeane pentru Ocuparea Forței de Muncă. Au împărțit pliante cu ofertele de muncă traduse atât în ucraineană, cât și în engleză.
„Pot face un curs de limba română, să-i ajutăm să învețe, au dreptul să lucreze 12 luni, cu posibilitatea de a se prelungi contractul și nu trebuie neapărat să fie înscriși la emigrări ca să poată lucra”, spune Cezar Năstase, director adjunct la AJOFM Galați.
500.000 de ucraineni au intrat în România, de la începutul războiului. Peste 80.000 au rămas în țara noastră, iar ceilalți și-au continuat drumul spre vestul Europei.
Autorităţile de la Bucureşti au lansat un portal cu informaţii în limba ucraineană, utile pentru cetăţenii ucraineni ca să le uşureze acomodarea atât cât vor rămâne în România.
Aproape 4.000 de cereri de azil au fost depuse de la începutul războiului.
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
