Premieră în Germania: Instanța a decis că o filială a partidului AfD este „grupare extremistă de dreapta”. Ce înseamnă acest lucru

Data actualizării: Data publicării:
partidul de extremă dreapta afd
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Filiala din landul Saxonia a partidului Alternativa pentru Germania poate fi desemnată drept grupare extremistă de dreapta, a decis marţi o curte de apel din Saxonia

Într-o decizie dată marţi, Curtea administrativă superioară din Saxonia (OVG) a confirmat că există probe factuale suficiente conform cărora organizaţia AfD din Saxonia face campanie împotriva demnităţii umane a anumitor categorii de oameni şi împotriva principiilor democraţiei, transmite DPA, potrivit Agerpres. 

Decizia le va permite autorităţilor din domeniul securităţii să efectueze o supraveghere mai extinsă asupra AfD, inclusiv prin folosirea de informatori sub acoperire.

Legea germană permite asemenea măsuri în scopul apărării ordinii şi instituţiilor democratice ale ţării.

AfD a ocupat poziţia secundă la alegerile parlamentare din landul Saxonia din septembrie anul trecut, la diferenţă mică în spatele Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

În perspectiva alegerilor parlamentare federale din 23 februarie, AfD este creditată de asemenea cu şansa a doua, după conservatori.

În decembrie 2023, Biroul de stat din landul Saxonia pentru protecţia Constituţiei a clasificat filiala locală a AfD drept ''organizaţie extremistă de extremă dreapta confirmată''.

În prezent, partidul AfD este anchetat de serviciile de informaţii federale ca presupusă grupare extremistă.

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Calendar creștin ortodox pentru luna august 2026. Pe ce dată începe Postul Adormirii Maicii Domnului?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...