Premierul Armeniei îl sfidează pe Putin și anunță că țara sa va trimite în curând cererea de aderare la UE

Data actualizării: Data publicării:
Nikol Paşinian si vladimir putin
Nikol Paşinian si Vladimir Putin. FOTO: Profimedia Images

Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat, luni, că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali şi să se îndepărteze de Moscova, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Rusia nu vede cu ochi buni ambiţiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influenţă.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menţinerea sa în alianţa lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Paşinian, care a făcut această declaraţie în faţa Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât o dată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-şi depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanşa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noştri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Paşinian, fără a preciza vreo dată.

Preşedinţii rus, belarus, kazah şi kârgâz au cerut în mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menţinerii în uniunea lor regională.

Virajul european al Erevanului a dus la răcirea relaţiilor sale cu Moscova, care a introdus sancţiuni împotriva Armeniei.

Rusia a interzis în special importul de produse agricole armene, pentru care este o piaţă cheie.

Armenia şi Rusia sunt teoretic ţări aliate, dar Erevanul reproşează Moscovei că nu a ajutat-o în războiul său cu Azerbaidjanul din 2023 şi încearcă să-şi atragă bunăvoinţa UE şi a SUA.

Armenia a suspendat participarea sa la un pact de securitate regional cu Rusia. Nikol Paşinian a afirmat că ar fi „satisfăcut” ca ţara sa să fie exclusă în cele din urmă din acest pact, ceea ce l-ar elibera „de dilema de a renunţa la el sau nu”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este legal fondul clasei în 2026? Ce poate și ce nu poate cere școala părinților
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă