Video Premierul ceh Andrej Babis și-a cumpărat un glob pământesc scump, ca să vadă unde e Groenlanda. Acum lumea râde de el pe social media

Data publicării:
Andrej Babis
Prim-ministrul guvernului Cehiei, Andrej Babis. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul ceh Andrej Babis a devenit obiectul ironiilor pe reţelele sociale după ce a anunţat că a cumpărat un glob pământesc scump pentru a vedea unde se află Groenlanda, relatează AFP, preluată de News.ro.

Comentariile în derâdere au invadat rapid reţelele sociale, atât din cauza preţul obiectului, de peste zece ori mai mare decât cel plătit de obicei de cehi, care variază între 400 şi 1.000 de coroane, cât şi în urma declaraţiilor prim-ministrului.

„Am cumpărat acest glob cu 15.000 de coroane (617 euro), un glob frumos şi mare, pentru a vedea unde se află exact Groenlanda”, a declarat Babis jurnaliştilor luni, întrebat despre poziţia guvernului său cu privire la opiniile preşedintelui american Donald Trump în legătură cu teritoriul autonom al Danemarcei.

Marţi, miliardarul autoproclamat „trumpist” a mers mai departe într-un videoclip pe Facebook, evidenţiind avantajele unui glob pământesc în comparaţie cu hărţile, pe care le-a acuzat că denaturează realităţile geografice. „Pe acest glob frumos, putem vedea dimensiunea reală a Groenlandei în comparaţie cu Statele Unite şi Europa. Şi acolo, în apropiere, se află Rusia şi, dacă ar exista un conflict, Dumnezeu să ne ferească, racheta nu ar trebui să zboare prea mult”, a explicat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Escrocii lovesc din nou. Au vândut un glob pământesc unui pensionar credul pentru 15.000 de coroane”, titrează o caricatură, în timp ce pe X, utilizatorul „BezeLzi” („Fără minciuni”) sugerează că Babis, care doreşte să reducă ajutorul acordat Ucrainei, ar trebui să caute această ţară în război cu Rusia pe frumosul său glob pământesc pentru a „învăţa cât de aproape este războiul”. 

Potrivit lui Ondrej Sveda, purtătorul de cuvânt al site-ului de comparare a preţurilor Heureka, căutările de globuri pământeşti au devenit populare. „De luni, am constatat o creştere de 420%, adică un salt de câteva sute de căutări”, a declarat el pentru AFP.

Babis, în vârstă de 71 de ani, a revenit la putere în decembrie şi se află la conducerea unei coaliţii formate din partidul său ANO şi formaţiunile de dreapta Vocea şoferilor şi de extremă dreapta SPD.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
Cum a ajuns Adam Sandler să colaboreze cu celebrul regizor Paul Thomas. Tom Cruise a tras sforile: „A fost...
Adevarul
Deși Rusia dă vina pe Ucraina, unul dintre organizatorii atacului asupra numărului doi al GRU lucra la FSB...
Newsweek
Când nu se va mai plăti CASS și când cresc pensiile cu 13%? Ministrul muncii aduce vești bune pensionarilor.
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
Cine e Anamaria Vartolomei, actrița din România care a cucerit Franța și acum și Hollywood. Primii ani i-a...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show