Premierul ungar Viktor Orban a stabilit data la care va opri livrările de gaze către Ucraina

Data publicării:
orban
Viktor Orban. Sursa foto: Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban a dispus încetarea tranzitului de gaze naturale către Ucraina începând cu iulie 2026, relatează DPA, citând un decret publicat în noaptea dintre miercuri și joi, potrivit RBC Ukraine

Decretul lui Orban interzice operatorului maghiar FGSZ să furnizeze capacități de tranzit de gaze către Ucraina începând din luna iulie. Compania a alocat deja capacități pentru al doilea trimestru, până în iunie, iar orice încălcare a acestor contracte ar fi expus guvernul la cereri masive de despăgubiri, notează agenția DPA.

Astfel, decretul lui Orban va intra în vigoare cu mult după alegerile din Ungaria, care vor avea loc pe 12 aprilie.

Anul trecut, Ucraina a primit aproximativ 44% din importurile sale de gaze prin Ungaria, mai scrie sura citată.

Informațiile vin la o zi după ce Viktor Orban a afirmat într-un videoclip postat pe Facebook că Ungaria va opri fluxurile de gaz către Ucraina până la reluarea fluxurilor de petrol pe conducta Drujba.

„Oprim treptat livrările de gaz din Ungaria către Ucraina şi vom stoca gazul care rămâne la noi în Ungaria”, a spus el.

În replică, Ministerul ucrainean de Externe a transmis că Ucraina este pregătită pentru o eventuală întrerupere a tranzitului de gaze prin Ungaria. Chiar dacă Budapesta ar bloca această rută, țara dispune de suficiente canale alternative pentru a importa combustibil din UE.

Ungaria şi Slovacia nu mai primesc petrol rusesc prin conducta Drujba de pe 27 ianuarie, din cauza unui atac cu drone al Rusiei, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că reparaţiile necesită timp, potrivit Reuters.

Dar Viktor Orban şi premierul slovac Robert Fico susţin că Ucraina tergiversează repararea conductei într-o acţiune de şantaj împotriva lor pentru refuzul de a susţine Kievul în războiul cu Rusia şi mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Pensionar la 60 ani, 35 ani munciți. Cu ce penalizare iese la pensie? Cât pierde la pensionarea anticipată?
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...