Preşedintele Autorităţii Palestiniene cere organizației Hamas să predea armele. „Nu va avea niciun rol în guvern”

Data publicării:
abbas
Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a îndemnat Hamas luni, în timpul unui discurs prin video la ONU, să depună armele şi a condamnat atacurile mişcării palestiniene asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

„Hamas nu va avea niciun rol în guvern, Hamas şi alte facţiuni trebuie să predea armele Autorităţii Palestiniene”, a insistat Mahmoud Abbas, căruia i s-a refuzat viza de către Statele Unite pentru a participa la această conferinţă privind soluţia cu două state, desfăşurată la sediul ONU din New York.

„De asemenea, condamnăm crimele şi detenţia civililor, inclusiv acţiunile Hamas din 7 octombrie 2023”, a adăugat el, în timp ce Israelul îi acuză de aproape doi ani pe responsabilii palestinieni că nu condamnă aceste atacuri, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Citește și: Emmanuel Macron a anunțat că Franţa recunoaşte statul Palestina: „A sosit timpul păcii”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să...
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selly, despre observațiile pe care i le fac părinții, în ciuda succesului său: „Cred că este imposibil să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Top 10 filme cu Charlize Theron. Actrița împlinește 51 de ani
Adevarul
Marinarii de pe portavionul USS Abraham Lincoln sunt epuizați și demoralizați în largul coastelor Iranului...
Newsweek
Românii plătesc printre cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Carmen Șerban, la un pas de o tragedie în București. Mașina cântăreței a ajuns într-o groapă după ce asfaltul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Tom Holland nu se ferește să spună care sunt cele mai slabe filme din cariera sa: „Nu eram deloc mândru de...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine