Președintele ceh, interzis la summitul NATO de la Ankara: propriul guvern nu-l vrea pe Petr Pavel la Ankara

Data publicării:
Czech President Pavel Visits Vienna
Președintele Cehiei, Petr Pavel. Foto Thomas Kronsteiner/Getty Images

Guvernul ceh a anunţat luni că nu îl va include pe preşedintele Petr Pavel, fost înalt funcţionar al NATO, în delegaţia cehă de la summitul alianţei de luna viitoare de la Ankara, rupând astfel tradiţia şi declanşând o dispută juridică cu şeful statului, relatează Reuters.

Prim-ministrul Andrej Babis, liderul partidului populist ANO, care a pierdut alegerile prezidenţiale din 2023 în faţa lui Pavel, a declarat că este de datoria guvernului să-şi apere poziţiile, inclusiv cheltuielile reduse pentru apărare.

„Acesta este un summit foarte specific”, a declarat Babis într-o conferinţă de presă. „Probabil că nu va fi foarte plăcut pentru ţara noastră, dar avem responsabilitatea de a ne apăra poziţia”, a justificat el, potrivit News.ro.

Conform Constituţiei cehe, preşedinţii au puteri limitate, iar politica externă este definită de guvern. Însă, de la aderarea la NATO în 1999, preşedinţii au condus aproape întotdeauna delegaţiile cehe la summiturile NATO, uneori împreună cu prim-miniştrii.

Pavel a fost un general de carieră care a condus armata cehă şi a ocupat, de asemenea, funcţia de şef al Comitetului Militar al NATO între 2015 şi 2018. El a insistat să participe la summitul din 7-8 iulie din capitala Turciei, Ankara.

Pavel este un susţinător ferm al Ucrainei, în timp ce cabinetul lui Babiş a redus sprijinul acordat.

Pavel urmează să facă declaraţii marţi cu privire la delegaţia de la Ankara, a anunţat biroul său. Recent, el spusese că va considera respingerea sa drept o încercare de a-i limita puterile de a reprezenta ţara în străinătate şi că va sesiza Curtea Constituţională în această privinţă.

Pavel se află în conflict cu guvernul, în special cu Partidul Şoferilor, un partid eurosceptic minoritar, de când a refuzat să numească unul dintre reprezentanţii acestuia în funcţia de ministru de externe.

Cehii se numără printre ultimii din NATO în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare, nereuşind să atingă pragul minim de 2% din produsul intern brut anul trecut.

Noul guvern al lui Babis a redus bugetul alocat apărării faţă de nivelurile propuse iniţial, ceea ce înseamnă că nici în acest an nu va atinge pragul minim. El a afirmat că nivelul minim ar trebui atins începând cu 2027.

Aliaţii din NATO au convenit să majoreze cheltuielile anuale de bază pentru apărare la 3,5% din PIB până în 2035, plus un procent suplimentar de 1,5% pentru alte programe legate de apărare.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...