Preşedintele Columbiei denunţă un plan care vizează asasinarea lui: „Știm cine sunt. Trebuie să acționăm”

Data publicării:
Preşedintele columbian Gustavo Petro
Preşedintele columbian Gustavo Petro. Foto: Profimedia Images

 Preşedintele columbian, Gustavo Petro, a denunţat marţi un presupus plan vizând să îl asasineze ca răzbunare pentru lupta sa împotriva „marilor mafii" din ţară, notează AFP, preluat de Agerpres. 

„Vor să tragă cu o rachetă asupra avionului meu, pe care traficanţii de droguri au cumpărat-o şi o păstrează undeva. Nu una, ci două rachete. Ştim cine sunt, dar trebuie să acţionăm", a declarat primul preşedinte de stânga al Columbiei în cursul ceremoniei de învestire a noului director al Poliţiei naţionale, la Bogota.

„De ce vor să mă doboare? Pentru că ei ştiu că urmărim marile mafii din Columbia", a adăugat Petro, precizând că gherila ELN este una dintre aceste mafii pe care le denunţă.

În departamentul Choco (nord-vest), Armata de Eliberare Naţională (ELN) a lansat o „blocadă armată", paralizând toate mişcările populaţiei şi activităţile comerciale drept represalii la o presupusă alianţă între armata columbiană şi cartelul de traficanţi de droguri Clan del Golfo.

ELN este în rivalitate cu alte grupuri armate din Columbia cu care îşi dispută traficul de droguri, mineritul ilegal şi acţiunile de extorcare.

„O crimă de război"

ELN a atacat o facţiune a disidenţilor din FARC care au respins acordul de pace din 2016, în regiunea Catatumbo de la frontiera cu Venezuela, unde din ianuarie confruntările au făcut 63 de morţi, 9 dispăruţi şi aproximativ 52.000 de strămutaţi. Petro denunţă „o crimă de război".

Preşedintele columbian a denunţat anterior pe rețeaua socială X un atac cu drone asupra unui spital de campanie efectuat de o facţiune a disidenţilor din FARC în departamentul Cauca, în sud-vestul ţării, fără să facă victime.

„Sunt crime împotriva populaţiei civile care trebuie să fie judecate", a scris el.

Potrivit ONG-ului Medici fără Frontiere (MSF), explozia „a provocat răni uşoare uneia dintre lucrătoarele" acestui spital de campanie instalat în regiunea muntoasă Canon del Micay, „cu o capacitate de îngrijire pentru 40 de pacienţi" şi „principalul centru medical de referinţă pentru aproximativ 32.000 de persoane". Cel mai apropiat spital de acelaşi nivel se află la şapte ore de mers cu maşina, a precizat MSF. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată