Președintele finlandez îl avertizează pe Trump că, dacă Putin câștigă în Ucraina, Statele Unite pierd

Data publicării:
Election reception of NCP presidential candidate Alexander Stubb
Președintele Finlandei, Alexander Stubb. Foto: Profimedia Images

Statele Unite vor pierde dacă Rusia câştigă războiul din Ucraina, a declarat luni preşedintele Finlandei, în timp ce în Europa cresc temerile cu privire la intenţiile preşedintelui Donald Trump la trei ani după invazia Moscovei, relatează Reuters, preluată de News.ro.

”Războiul din Ucraina nu este doar despre independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei - este despre securitatea europeană şi este despre conducerea americană”, a declarat preşedintele Alexander Stubb pentru Reuters într-un interviu acordat în capitala Ucrainei.

El a vorbit cu ocazia unui eveniment la care au participat 11 lideri străini pentru a comemora trei ani de când Rusia şi-a invadat vecinul, într-un moment în care Kievul încearcă să consolideze sprijinul aliaţilor săi, în timp ce relaţia sa cu cel mai mare susţinător al său, SUA, este pusă la încercare.

Stubb a declarat că nu este îngrijorat de forţa Alianţei, la care ţara sa a aderat în 2023, după zeci de ani în care şi-a echilibrat politica externă între Est şi Vest, adăugând că Finlanda este un „furnizor de securitate, nu un consumator de securitate”.

"Tocmai am dublat graniţa NATO cu Rusia. Avem una dintre cele mai mari armate din Europa. Ne-am menţinut întotdeauna cheltuielile de apărare la un nivel ridicat, dintr-un motiv evident, iar acest motiv nu este Stockholm, ci Moscova”.

„Dacă există o iotă sau o bănuială de acord ca Putin câştigă acum, atunci Statele Unite vor fi pierdut, aşa că cred că trebuie să luptăm până la capăt”, a spus el când a fost întrebat care ar fi mesajul său pentru Trump.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...