Preşedintele german a promulgat o lege care-i sancționează pe cei care consumă canabis şi se urcă la volan

Data actualizării: Data publicării:
sofer nervos la volan
Foto: GettyImages

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a semnat noua lege care prevede amenzi pentru cei prinşi la volan sub influenţa canabisului, lege ce a fost aprobată de camera superioară a parlamentului la începutul lunii iulie, transmite luni DPA.

Ordinul de publicare în Monitorul oficial a fost emis luni.

Conform noii legi, limita concentraţiei de THC (tetrahidrocanabinol), substanţa psihoactivă din canabis, va fi stabilită la 3,5 nanograme pe mililitru de sânge - similară limitei de 0,5 miligrame pentru alcool. Reguli mai stricte se aplică pentru şoferii începători şi pentru cei prinşi simultan sub influenţa canabisului şi a alcoolului.

Noua lege, ce a fost aprobată şi de camera inferioară a parlamentului, Bundestag, va intra în vigoare la o zi după publicarea în Monitorul oficial.

Conform noii legi, oricine este prins la volan cu o concentraţie de cel puţin 3,5 nanograme THC în sânge, fie în mod intenţionat, fie din neglijenţă, riscă o amendă de 500 de euro şi suspendarea permisului timp de o lună. Dacă persoana în cauză a consumat şi alcool, amenda este de 1.000 de euro.

Începând de la 1 aprilie fumatul şi cultivarea privată a canabisului sunt permise în Germania, notează DPA, citată de Agerpres.

Până acum regula a fost sancţionarea şoferului de îndată ce i se detectează THC în sânge. Pentru aceasta, valoarea stabilită în jurisprudenţă era de 1 nanogram pe mililitru de sânge. Însă experţii au argumentat încă din 2022 pentru o „creştere rezonabilă” a acestei valori pentru că, susţineau ei, valoarea este atât de mică încât numeroşi şoferi vor fi sancţionaţi, chiar dacă atenţia şi capacitatea lor de a conduce prudent nu sunt afectate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...