Președintele Italiei, scrisoare către omologul german: „Alte țări să învețe din experiența Italiei, generaţia vârstnică este decimată”

Data publicării:
sergio-mattarella-presedintele-italiei-profimedia-0495244183
Foto: Manuel Dorati / AFP / Profimedia

Preşedintele italian Sergio Mattarella i-a adresat o scrisoare omologului său german Frank-Walter Steinmeier, în care şi-a exprimat speranţa că alte state pot învăţa din bătălia pe care ţara sa o dă împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, transmite duminică dpa, citat de Agerpres.

„Sper că experienţa pe care Italia a dobândit-o în primul rând în combatarea contagiunii poate fi de folos Europei şi lumii”, a notat preşedintele Mattarella. „Sper cu adevărat că Germania şi alte ţări pot fi cruţate de călătoria dureroasă a Italiei”, a adăugat el.

În multe zone din Italia, „generaţia vârstnică este decimată”, ceea ce ar trebuie să fie un punct de reper pentru cei tineri, a subliniat preşedintele. În aceeaşi scrisoare, Mattarella i-a mulţumit lui Steinmeier pentru solidaritatea şi ajutorul oferite de Germania, de pildă prin livrarea de produse medicale.

Italia este ţara europeană cel mai grav afectată de epidemie, până duminică înregistrând aproape 5.000 de decese. Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică încetarea „oricărei activităţi de producţie” care nu va fi indispensabilă pentru a garanta aprovizionarea cu bunuri esenţiale a populaţiei.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri