Preşedintele Serbiei va merge în Rusia la parada de 9 mai pentru că i-a promis lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
putin si vucic isi strang mana
Vladimir Putin și Aleksandar Vucic. Foto: kremlin.ru

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că îşi respectă cuvântul dat și menţine vizita sa la Moscova pentru a participa la parada militară din Piaţa Roşie, aşa cum i-a promis lui Vladimir Putin.

„Acum opt luni (...) i-am spus preşedintelui Putin într-o discuţie la telefon că voi veni la Moscova pe 9 mai. Toată lumea a tăcut. S-au gândit: «E departe»”, a declarat şeful statului sârb, aflat în Statele Unite, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Cuvântul meu mă obligă, cuvânt dat nu numai la nivel internaţional, ci şi poporului meu, întregii lumi. Nimeni altcineva nu trebuie să meargă acolo, nimeni altcineva nu trebuie să plătească preţul. Voi merge acolo”, a asigurat Vucic, care nu a mai fost în Rusia de la invazia Ucrainei din februarie 2022.

Serbia, candidată din 2012 la aderarea la Uniunea Europeană şi având majoritatea comerţului desfăşurat cu UE, joacă de aproape trei ani un fragil rol de echilibrist între Bruxelles şi Moscova.

Joi, Vucic a asigurat că „Serbia se află pe calea europeană şi nu se va abate de la această cale europeană”.

„Sunt gata să suport orice fel de pedeapsă, sancţiuni, tot ce vor ei. Cuvântul meu valorează ceva”, a afirmat el.

Putin face paradă în Piața Roșie

Lideri din aproximativ 20 de ţări, printre care preşedintele chinez Xi Jinping, sunt aşteptaţi să participe la marea paradă militară din Piaţa Roşie la Moscova.

Liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, este, de asemenea, aşteptat să participe la ceremonie.

Belgradul, care a primit sute de mii de ruşi din februarie 2022, depinde aproape în întregime de Moscova pentru aprovizionarea sa cu gaze naturale. Serbia negociază în prezent un nou acord multianual privind gazele cu Rusia, cel actual expirând la sfârşitul lunii mai.

UE şi-a exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la legăturile Belgradului cu Moscova şi a cerut regulat Serbiei să îşi alinieze politica externă şi de securitate cu a sa.

Serbia nu a impus niciodată sancţiunile europene împotriva Moscovei, iar mai mulţi dintre miniştrii săi au vizitat în mod regulat Rusia în ultimii ani.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998