Președintele și diplomația iraniană, despre victimele civile ale operațiunii israeliano-americane: „Iranul nu va rămâne tăcut”

Data actualizării: Data publicării:
Massoud Pezeshkian
Foto: Massoud Pezeshkian, președintele Iranului / Sursa foto: Profimedia Images

Diplomaţia iraniană a criticat luni tăcerea Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, în urma atacului de sâmbătă asupra unei şcoli din oraşul Minab, în sudul Iranului, soldat cu moartea a peste 100 de fete, în prima zi a campaniei de atacuri aeriene americane şi israeliene, în timp ce preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a asigurat că ţara sa nu va rămâne tăcută în faţa lovirii acestei şcoli şi de asemenea a unui spital din Teheran, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit ultimului bilanţ comunicat de Ministerul iranian al Sănătăţii, bombardarea acelei şcoli de fete din oraşul Minab s-a soldat cu 180 de morţi. Până în prezent nici SUA şi nici Israelul nu au confirmat atacul şi nu au dat declaraţii despre circumstanţele în care acea şcoală ar fi putut fi lovită în timpul bombardamentelor asupra Iranului. De asemenea, potrivit autorităţilor iraniene, a fost lovit şi un spital în capitala Teheran.

„Tăcerea biroului Înaltului Comisar (al ONU pentru Drepturile Omului) în faţa acestei atrocităţi este profund alarmantă”, a afirmat ambasadorul iranian pe lângă Naţiunile Unite la Geneva, Ali Bahraini, într-o scrisoare adresată comisarului Volker Turk, pe care l-a îndemnat să condamne atacul asupra şcolii de la Minab „în termenii cei mai fermi” şi „să ceară asumarea responsabilităţii”.

Aceasta „este una dintre cele mai tragice şi oribile scene ale acestui război”, remarcă ambasadorul iranian. „Niciuna dintre aceste fete nu a fost mai puţin inocentă decât Mahsa Amini, prin urmare merită mai multă atenţie din partea comunităţii internaţionale”, a subliniat el, menţionând numele tinerei iraniene care a murit în 2022 în arestul poliţiei moravurilor, deces care a fost atunci declanşatorul un val masiv de proteste antiguvernamentale în Iran.

La rândul său, preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat luni că ţara sa nu va rămâne tăcută după lovirea unei şcoli şi a unui spital de către SUA şi/sau Israel. „Atacurile asupra spitalelor sunt atacuri asupra vieţii însăşi. Atacurile asupra şcolilor vizează viitorul unei naţiuni (...) Lumea trebuie să condamne aceste acte”, a scris Pezeshkian pe reţeaua de socializare X. „Iranul nu va rămâne tăcut şi nu va ceda în faţa acestor crime”, a adăugat el.

Potrivit The Conversation, New York Times a verificat videoclipuri care arată școala situată lângă o bază navală aparținând Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) și un atac asupra acestei baze. Reprezentanții iranieni la Națiunile Unite au caracterizat atacul ca fiind unul deliberat asupra infrastructurii civile și l-au etichetat drept crimă de război și crimă împotriva umanității.

Nici Statele Unite, nici Israelul nu au confirmat public lovirea școlii. Comandamentul Central al Armatei SUA (Centcom) a declarat: „Suntem la curent cu rapoartele privind victimele civile rezultate din operațiunile militare în curs. Luăm aceste rapoarte în serios și le analizăm. Protecția civililor este de cea mai mare importanță și vom continua să luăm toate măsurile de precauție disponibile pentru a minimiza riscul de victime neintenționate”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...